Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de vânt puternic pe întreg teritoriul țării.
Astfel, mâine, 18 mai, în intervalul orelor 08:00-20:00 se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale până la 15-20 m/s.
RISCURI:
sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;
se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;
este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii;
în plantaţiile pomicole este posibilă căderea fructelor.
SE RECOMANDĂ:
evitarea trecerii prin apropierea copacilor;
ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ;
evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî;
legarea viţei de vie pentru evitarea ruperii coardelor;
folosirea suporturilor pentru pomii fructiferi;
muşuroirea în termeni optimi la porumb;
evitarea folosirii focului deschis.
În funcție de evoluția fenomenelor, SHS va actualiza acest mesaj prin avertizări meteorologice ulterioare.