AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Chișinăul nu mai are vaccinuri anti-gripale

•4 min citit•Redactor Sef

Situația epidemiologică în municipiul Chișinău rămâne gravă, ținând cont că, în prezent, Capitala se confruntă cu o criză de vaccin anti-gripal, iar solicitarea de imunizare este în continuare una mare. Declarația îi aparține lui Boris Gîlca și a fost făcută în cadrul emisiunii

„Puterea a Patra”

, unde acesta a mai adăugat că gripa sezonieră ar urma să-și scadă din intensitate la sfârșitul acestei luni.

Boris Gîlca, șeful Direcției sănătate Chișinău:

„Din numărul de vaccinuri distribuite pentru municipiul Chișinău, aproape 48.000, noi am utilizat 99,9%, practic le-am utilizat pe toate. Și solicitări sunt de vaccinuri, numai că nu mai sunt. Credem că acest val este unul sezonier. Noi trebuie să vedem ce se va întâmpla în următoarea săptămână, următoarele două săptămâni, cu revenirea copiilor în colectivități. Putem aștepta creșterea numărului de infecții respiratorii, dar însăși ca și fenomen epidemiologic, probabil, la sfârșit de ianuarie, început de februarie ar trebui să meargă în diminuare.”

Pentru că cei mai afectați sunt copiii, Mihai Stratulat a îndemnat părinții să monitorizeze starea micuțului, deoarece gripa se manifeste în diferite moduri.

Mihai Stratulat, pediatru:

„Este important pentru părinți, în perioada asta, să monitorizeze starea copilului, nu când este cu febră, pentru că febră și noi, adulții suntem apatici, somnolenți. Trebuie, în primul rând, să calculeze corect dozele de paracetamol și ibuprofen. Dacă este corectă doza, febra scade, iar copilul este, din nou activ. Acesta este un motiv pentru care părinții trebuie să țină legătura cu doctorul, fie cu medicul de familie, fie cu pediatru. Nu este motiv să cheme ambulanța.”

Chiar și dacă doza de medicament administrată este corectă, iar febra nu scade, părintele nu trebuie să insiste pe internarea micuțului în spital, ci să se consulte cu un specialist. Astfel, s-ar reduce numărul mare de internări, respectiv situația epidemiologică n-ar atinge aceste cifre alarmante, a mai adăugat Stratulat.

În perioada 2 – 8 ianuarie, au fost înregistrate 210 cazuri de gripă, 12.579 de infecții acute ale căilor respiratorii superioare și 488 de infecții respiratorii acute severe. Totodată, în intervalul respectiv, a fost înregistrat și primul caz de deces din cauza complicațiilor infecției gripale, potrivit Ministerului Sănătății.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură