AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Care sunt cele cinci tipuri de pensii oferite de stat?

•6 min citit•Redactor Sef

Cetățenii Republicii Moldova trebuie să fie mai informați despre pensiile pe care urmează să le primească. Casa Națională de Asigurări Sociale a demarat o campanie de informare pentru potențialii beneficiari de alocații. Aceasta are drept scop sporirea nivelului de transparență a mecanismelor de stabilire, calculare și indexare a pensiilor prin informarea activă a beneficiarilor de pensii, relatează

NordNews.md

.

Așadar, în Moldova există cinci tipuri de pensii. Pensie pentru limita de vârstă, pensie de dizabilitate, pensie de urmaș, pensie socială și pensie specială pentru carieră lungă, ultimul fiind cel mai nou tip de pensie introdus recent în legislație. Pentru a beneficia de această pensie, bărbații trebuie să aibă un stagiu contributiv de muncă de 39 ani, iar femeile 35.

Damian Rusu, șef CNAS mun. Bălți:

,,Dacă bărbatul are 60 de ani și a îndeplinit condițiile de 39 de ani de stagiu de muncă, lui i se stabilește pensie anticipată pentru carieră lungă și o primește până la vârsta de 63 de ani. Când atinge vârsta respectivă, se adresează la noi. La stagiul care s-a acumulat, mai adăugăm stagiul de perioadă necontributive, serviciul militar, studiile superioare până la 1 ianuarie 1999, buletinele de boală. Respectiv, pensia se va majora, pentru că stagiul se majorează.”

Pensia pentru limita de vârstă se stabilește în baza contribuțiilor individuale pe care o persoană le-a achitat în bugetul asigurărilor sociale de stat. Mărimea salariului influențează direct mărimea pensiei. Astfel, persoanele care nu achită contribuțiile sau cele care primesc salariul în plic vor beneficia de o alocație socială care este cu mult mai mică decât ar fi o pensie calculată din salariu.

Damian Rusu, șef CNAS mun. Bălți:

,,Bărbatul când atinge vârsta de 63 de ani, are dreptul la pensia pentru limita de vârstă. Pentru femei, vârsta treptat se majorează. De la 1 iulie anul curent, vârsta e de 60 de ani și începând cu 1 iulie a fiecărui an, se majorează vârsta cu 6 luni, până a atinge vârsta ca și la bărbat de 63 de ani”

Pensiile de invaliditate se stabilesc persoanelor asigurate în cazul pierderii totale sau parţiale a capacităţii de muncă. Pentru a beneficia de pensie de invaliditate, beneficiarul trebuie să prezinte un certificat de acordare a gradului de dizabilitate, emis de către Consiliul Republican de Determinare Dizabilității și Capacității de Muncă.

Damian Rusu, șef CNAS mun. Bălți:

,,Dacă în urma îmbolnăvirii sau alte cazuri, persoanei i s-a stabilit gradul de dizabilitate, persoana are până la 23 de ani, atunci este necesar ca să aibă 2 ani stagiu de muncă. Dacă are nu mai puțin de 2 ani stagiu de muncă, atunci i se stabilește pensie de dizabilitate. De la 23-29 ani este necesar 4 ani stagiu de muncă, 29-33 ani – 7 ani, 33-37 – 10 ani, de la 37-41 – 13 ani.”

Pensia de urmaș este un drept bănesc garantat prin lege de către stat și se acordă copiilor, soțului supraviețuitor sau tutorelui care are la îngrijire copiii întreținătorului decedat.

Damian Rusu, șef CNAS mun. Bălți:

,,Pensia i se stabilește dacă era beneficiar de pensie pentru limită de vârstă sau pensie de dizabilitate, 50% din pensia care era la plată a decedatului, pentru soț, soție.”

Recent, Guvernul R. Moldova a anunțat că va oferi un ajutor unic în de 1500 lei pentru toți pensionarii care au un venit mai mic de 5 mii de lei. Oamenii spun că această sumă nu este suficientă pentru a face față crizei prețurilor.

,,Se vede că da. Mulțumesc, m-a ajutat, dar nu cu mult. Uitați-vă la prețuri, eu nu am cuvinte. Mi-au adăugat mie 500 lei, dar cum sunt prețurile?”

,, – E o pensie bună pentru dumneavoastră? –Cum să vă spun, așa un pic. Nu e chiar mult, dar și așa merge. Înainte am avut 1005 MDL. Da, s-a ridicat pensia, dar .. cu aceste plusuri și minusuri, e bine. E cu mult mai bine decât a fost, dar prețurile sunt mari și pensia e mică”.

,,Anul trecut mi-au adăugat puțin la pensie. Cu aceste prețuri, mi-aș dori măcar 5-6 mii de lei. Așa, modest. Înainte, aveam o pensie de peste 1000 de lei”, au spus pensionarii din Bălți.

În mun. Bălți și localitățile Elizaveta și Sadovoe sunt 27 mii de pensionari. 18,5 mii dintre aceștia beneficiază de pensia pentru limita de vârstă, alții 5 mii de pensia pentru invaliditate, 1500 pensii sunt destinate urmașilor, iar celelalte 2 mii reprezintă alocații speciale pentru copii născuți cu dizabilități.

Etichete:#Pensii#CNAS

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură