AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Care este prețul oferit pentru construcția noului port de stat Giurgiulești

•4 min citit•Redactor Sef

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale are în plan realizarea şi a Proiectului de Dezvoltare a Portului de Stat Giurgiulești, care este una dintre prioritățile Planului de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei 5+, anunțat recent, scrie

mold-street.com

„Portul Giurgiulești are nevoie de investiții și de un plan serios de dezvoltare pe termen mediu și lung. Tot ce facem acum, în următorii ani, va schimba radical logistica, capacitățile de transportare, modul în care se transportă. În anii 2021 și 2022, Moldova a exportat între 60% și 80% din mărfuri prin alte porturi din lipsa de capacitate de transbordare. În acest sens, este important să construim capacități de transbordare suplimentară de minim 800 mii tone în portul de stat de la Giurgiulești”,

a argumentat necesitatea acestui proiect, Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii.

Potrivit datelor preliminare, costul estimativ al proiectului este de aproximativ 34 milioane de dolari, la ziua de azi, sau peste 600 milioane de lei.

„Planul nostru este să realizăm acest proiect într-un termen cât mai restrâns. Totuși, înțelegem cu toții complexitatea și volumul de lucru necesar, de aceea l-am împărțit pe etape. Până la jumătatea anului 2025, vom finaliza studiul de fezabilitate și procesul de licitație, iar până la sfârșitul anului 2025 ne propunem să semnăm contractul și să atragem finanțarea necesară pentru proiect.

Construcția propriu-zisă a infrastructurii va dura 2 ani, din 2026 până în 2027. Iar din anul 2028, portul va activa la maximum potențial”,

a precizat la prezentarea proiectului ministrul Andrei Spînu.

În cadrul proiectului, ar urma să fie realizate mai multe lucrări de construcție, amenajare și dotare tehnică:

construcția de silozuri de cereale cu o capacitate de aproximativ 80 000 de tone;

amenajarea unei noi dane de 150 m lungime si 5 m adâncime;

dotarea cu încărcătoare de cereale cu viteze estimată de 1500 t/h;

amenajarea liniilor de cale ferată și stație de descărcare feroviară;

construcția unei parcări pentru camioane;

construcția unei stații de descărcare a camioanelor;

construcția de depozite acoperite;

dotarea cu macarale mobile;

amenajarea teritoriului de 2,5 ha pentru noul terminal portuar.

Din cauza războiului din Ucraina exportul mărfurilor din Moldova a devenit dificil ca urmare a blocajelor logistice. De exemplu până în 2022, circa 70 la sută din exporturile de cereale şi oleaginoase erau realizate prin porturile din Ucraina, în special portul Reni de la Dunăre.

Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti, administrat de firma Danube Logistics nu are suficiente capacităţi pentru a putea transporta toată cantitatea de mărfuri importate şi exportate pe cale maritimă.

Astfel că, în ultimii doi ani se caută soluţii de a dezvolta un nou port de stat la vărsarea în Dunărea râului Prut.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură