AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Când vom scăpa de pandemie

•3 min citit•Redactor Sef

Pentru ca situaţia să revină la normal ar trebui imunizată contra coronavirusului circa 70 – 85 la sută din populaţia globului, estimează oamenii de ştiinţă. Iar dacă ritmul de vaccinare se va menţine la fel de lent, nu vom scăpa de pandemie încă cel puţin șapte ani.

Potrivit unei analize făcute de experţii de la Bloomberg, la nivel mondial, până acum, au fost vaccinați aproximativ 120 de milioane de persoane. Unele țări fac progrese mult mai rapide decât altele.

De exemplu Israelul, statul cu cea mai mare rată de imunizare din lume, se îndreaptă spre o acoperire de 75 la sută în doar două luni.

Statele Unite vor imuniza 75% din populație la finalul anului 2021, Canada în cel mult 10 ani, iar China are nevoie de șapte ani pentru a vaccina 3/4 din populația sa de 1,4 miliarde.

România, care a administrat deja peste 820 de mii de doze, ar putea atinge ţinta de 75 la sută abia peste doi ani şi jumătate.

În timp ce țările bogate imunizează la o rată mai mare, cele sărace, precum Republica Moldova, încă așteaptă accesul la ser.

Prognozele s-ar putea schimba însă pe măsură ce producţia acestiua va creşte.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură