Mai mulți simpatizanți ai Blocului „Patriotic” au protestat luni, 29 septembrie, în fața Parlamentului. Aceștia au denunțat încălcări care în opinia lor, ar fi avut loc în ziua alegerilor. Peste 250 de mii de cetățeni moldoveni din regiunea Transnistreană nu au putut vota, iar mai mulți observatori internaționali nu au fost lăsați să intre la secțiile de votare, a declarat în fața Legislativului Igor Dodon, unul din liderii Blocului „Patriotic”. Potrivit acestuia, încălcările stabilite de observatorii blocului ar trebui să fie examinate în această săptămână de reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, iar dacă aceasta va recunoaște alegerile, atunci blocul se va adresa la Curtea de Apel, Curtea Supremă de Justiție și Curtea Constituțională.
IGOR DODON, coliderul Blocului „Patriotic”:
„În primul rând, noi am depus din partea Blocului „Patriotic”, zeci de contestări la Comisia Electorală Centrală pe parcursul zilei de ieri. La fel, din informația noastră, astfel de contestări au fost depuse și din partea la alte partide de opoziție. Aceste contestări urmează să fie examinate de CEC, pe parcursul zilelor următoare. În funcție de decizia Comisiei Electorale Centrale, aprobarea sau neaprobarea, vom merge mai departe pe partea legală”.
Și manifestanții prezenți în fața Parlamentului s-au declarat nemulțumiți de rezultatele alegerilor de duminică.
„Cetățenii din Moldova nu controlează Comisia Electorală Centrală, nu controlează Curtea Constituțională sau mass-media, toate acestea le controlează un singur partid”.
„Am venit la protest pentru că scrutinul care a avut loc, nu a fost curat, au fos alocate resurse administrative, inclusiv și părțile de drept au fost implicate. Eu am ieșit la protest ca să avem alegeri corecte. În partea stângă a Nistrului, trăiesc moldovenii noștri, ei au cetățenia Republicii Moldova. De ce nu au putut să treacă liber peste poduri să voteze?”
„De ce considerați că alegerile nu sunt corecte? Pentru că nu sunt corecte, au închis podurile, oamenii din regiunea Transnistreană nu au putut vota, o parte din buletinele de vot au fost arse. Noi asta am văzut la televizor. Noi nu am pierdut aceste alegeri, noi trebuie să le câștigăm”.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, pe parcursul zilei de duminică au fost înregistrate 236 de încălcări. Printre acestea se numără fotografierea buletinelor de vot, agitație electorală interzisă, deteriorarea buletinelor, transportarea organizată a alegătorilor și suspiciuni de corupere electorală.
Potrivit președintei Comisiei Electorale Centrale Angelica Caraman, alegerile parlamentare s-au desfășurat în condiții de legalitate.
ANGELICA CARAMAN, președinta Comisiei Electorale Centrale:
„Fiecare vot exprimat înseamnă responsabilitatate civică și respect pentru democrație. Aceste alegeri s-au desfășurat într-un context complex marcat de dificultăți și provocări de complexitate majoră la adresa statului de drept. Prin aplicarea legii, prin reacția instituțiilor și prin comunicarea transparentă cu cetățenii, scrutinul din 28 septembrie, s-a desfășurat în condiții de legalitate și siguranță”
Manifestația Blocului Electoral „Patriotic” din fața Legislativului a fost comentată și de președintele țării, Maia Sandu. În opinia șefei statului, dezbinarea a fost infiltrată în rândul cetățenilor de către Kremlin, atât în timpul campaniei electorale pentru parlamentare, cât și înainte de această perioadă.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova:
„Îmi doresc ca protestele să redevină un element autentic al procesului democratic. Noi am văzut cum banii murdari ai Moscovei au fost folosiți în acești ani ca să discrediteze și protestele. Atunci când oamenii erau aduși, transportați și plătiți pentru a scanda un lucru sau altul, acest fapt slăbește democrația noastră. Așa cum am spus și până acum, îmi doresc ca Republica Moldova să fie o țară liberă și pentru asta voi lucra în continuare, pentru ca oamenii să poată să protesteze, dar protestele să fie autentice, voturile să fie autentice și democrația noastră să fie autentică”.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, pentru participarea la protestul, care a avut loc în Capitală, oamenilor li s-ar fi promis bani, în contextul în care persoanele s-au abținut ca să iasă în stradă. În acest context, oamenii legii precizează că organizatorii poartă răspundere absolută pentru aceste acțiuni, iar legea pedepsește astfel de ilegalitate.