Bătrânețea este o povară, mai ales pentru un om singur…

Sărbătorile de iarnă înseamnă, întâi de toate, bucurie, de care însă, nu au parte toți.

Bătrânețea e o povară, mai ales pentru un om singur. Poveștile oamenilor în etate de la azilul din Micleușeni, Strășeni, nu te lăsă fără lacrimi în ochi.

Ion Muntean are 54 ani. A lucrat tractorist, și la numai 44 de ani a rămas nevăzător. Astfel, de la spital, a ajuns direct în azil.

Ion Munteanu:

„Am căzut în spital, la Cojușna – paralici, iar după, m-au adus aici. De 10 ani sunt aici, din 2012, mâne poimâne se fac 10 ani. Am avut soție, ea a plecat într-o parte și s-a măritat. Știți, când câinele acasă îmbătrânește și nu este de nimic, deja nu-ți trebuie, îi dai drumul și ducă-se în drumul lui! Așa a fost și la mine, a văzut că nu mai văd, cui trebuie așa bărbat?”

Toată viața, doamna Nina a învățat copiii din Lozova carte. Însă, la bătrânețe, a ajuns la casa de bătrâni, ca să nu devină o povară pentru copiii ei.

Nina Pahomi:

„Am un fecior, medic, Viorel, cu nume de floare și o fată, Angelica. Sunt în țară, copii mă vizitează, în special feciorul vine mereu. Eu am avut mult grijă de ei și acum au ajuns oameni mari.”

Azilul din Micleușeni a devenit casă și pentru tanti Anica.

„De când a murit mama sunt aici, aici e cald, ne fac focul, ne hrănesc, bem ceai cu unt. Mie dor de mama, dar nu am ce face, ea a murit și nu am pe nimeni. Am mai avut un frate, Ion, dar și acela s-a spânzurat.”

De Crăciun, acești oameni afectați de soartă nu-și doresc prea multe – doar să vină copiii și să-i ia acasă.

Tudor Țurcanu:

„Am copii, chiar trei, dar toți sunt peste hotare, nu vin să mă viziteze. Așa-i acum la modă. Au promis că la vară mă vor lua la ei. Fata mi-a fost nu demult și e mâhnită că stau aici. Vrea să stau acasă, dar acasă sunt singur…”