AGRO TV Moldova
Live
Legislativ

Au primit amenzi pentru că au tăiat lemn în valoare de peste 3000 lei

•3 min citit•Alexandru Leahu
Au primit amenzi pentru că au tăiat lemn în valoare de peste 3000 lei

Inspectorii de mediu din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Ocnița, în timpul efectuării raziilor privind contracararea tăierilor ilegale pe teritoriul satului Bîrnova, raionul Ocnița.

În cadrul acestei razii a fost stopată o unitate de transport de model UAZ, care transporta masa lemnoasă de specia salcâm fără acte legale de proveniență. În urma măsurilor întreprinse de către inspectorii de mediu, s-a constatat că masa lemnoasă provine din fîșia forestieră a localității.

Contravenientul a fost sancționat și întocmit proces-verbal cu privire la contravenție, conform art.142(2) al Codului Contravențional al Republicii Moldova, făptașului fiindu-i aplicată sancțiune în mărime de 900 lei, volumul masei lemnoase dobândită ilicit constituie 3 m/s. Cuantumul total al prejudiciului constituie 3087 lei, a declarat Malohathon CIUBOTARU, Inspector superior IPM Ocnița.

Acest tip de razii vor continua și în perioada următoare, în scopul descurajării celor care desfășoară activități ilegale.

Articole similare

Pachetul ”Spor pentru Moldova”, susținut de Parlament
Legislativ
•4 min citit

Pachetul ”Spor pentru Moldova”, susținut de Parlament

Pachetul ”Spor pentru Moldova” a fost susținut de Parlament. Acesta include majorări salariale și plăți unice pentru aproximativ 170 de mii de persoane. Potrivit autorităților, rectificarea bugetară se ridică la aproximativ 1,65 miliarde de lei. DORIN RECEAN, prim-ministru: ”O

Noul ministru al Finanțelor, învestit în funcție
Legislativ
•3 min citit

Noul ministru al Finanțelor, învestit în funcție

Ministrul desemnat al Finanțelor, Petru Rotaru, a depus astăzi, 28 septembrie, jurământul de învestire în funcție, în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Petru Rotaru, noul ministru al Finanțelor: „Jur să dăruiesc toată puterea, priceperea R. Moldova. Să respec

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură