AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Analiză: Agricultorii ar putea fi cei mai afectați de reforma fiscală din 2027

•3 min citit•Redactor Sef
Analiză: Agricultorii ar putea fi cei mai afectați de reforma fiscală din 2027

Reforma fiscală propusă pentru anul 2027 continuă să genereze reacții în societate. Consultantul în afaceri și politici economice, Alexandru Bădărău, a publicat o analiză în care susține că, dacă proiectul va fi aprobat în forma actuală, cei mai afectați vor fi angajații din agricultură.

Potrivit expertului, reforma va avea efecte diferite asupra categoriilor de angajați. În timp ce salariații din sectorul bugetar și cei din economia privată ar putea beneficia de creșteri ale veniturilor nete, agricultorii riscă să înregistreze pierderi lunare.

Analiza arată că angajații bugetari ar putea câștiga între 440 și 850 de lei lunar, în funcție de condițiile de muncă, iar cei din sectorul privat ar putea obține un plus de aproximativ 235 de lei. În schimb, pentru angajații din agricultură sunt estimate pierderi cuprinse între 228 și 860 de lei lunar, în funcție de nivelul salariului și de modificările fiscale propuse.

Expertul susține că reforma ar putea transfera puterea de cumpărare de la unul dintre cele mai vulnerabile segmente ale pieței muncii către alte categorii de salariați. Totodată, acesta avertizează că eventualele majorări de taxe și scumpiri la energie și produse de bază ar putea accentua dificultățile financiare ale familiilor din mediul rural.

Ministerul Finanțelor a declarat anterior că modificările fiscale propuse nu vor afecta negativ nici angajații și nici angajatorii. Forma finală a reformei fiscale urmează să fie examinată și aprobată de autorități.

Etichete:#agricultorii

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură