AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

Alimentele se scumpesc și la nivel global

•3 min citit•Furculiță Viorel

Prețurile globale la alimente s-au majorat în martie pentru a zecea lună consecutiv, potrivit datelor publicate de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite.

În martie, uleiurile vegetale s-au scumpit cu opt la sută în comparație cu luna precedentă, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani. Costurile la uleiul de soia au crescut brusc, fiind determinate, parțial, de cererea producătorilor de biodiesel.

Totodată, indicele FAO al prețului cărnii s-a mărit cu 2,3 la sută, din cauza importurilor efectuate de China și a creșterii volumului de vânzări interne în Europa înainte de Paște. Acest lucru a și dus la sporirea cotațiilor cărnii de pasăre și de porc, în timp ce ale celei de vită au rămas constante, iar ale cărnii de ovine au scăzut.

Și costul lactatelor s-a majorat cu 3,9 la sută.

În contrast, cerealele s-au ieftinit cu 1,8 la sută, deși acestea costă cu peste 26 la sută mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2020. Cel mai mult s-au diminuat prețurile la exportul de grâu, porumb și orez, dar s-au ridicat la sorg.

S-a ieftinit și zahărul cu 4%, datorită vânzărilor mai mari din India. Totuși, este mai scump cu peste 30 la sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Articole similare

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC
ECONOMIE
•3 min citit

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC

Din 1 octombrie 2026, toate amenzile contravenționale neachitate, indiferent de autoritatea care le-a aplicat, sunt înregistrate la FISC ca datorii față de stat. Până acum, persoana putea avea amenzi neachitate, însă acestea nu erau indicate în certificatul fiscal. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recomandă cetățenilor să verifice periodic dacă au amenzi și să le achite. VICTORIA […]

Benzina și motorina, mai scumpe
ECONOMIE
•2 min citit

Benzina și motorina, mai scumpe

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 26-28 septembrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 34 de lei și 19 de bani, cu 12 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și 81 […]

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada 24 – 27 septembrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 20 de bani, cu 4 ban mai mult. Dolarul american 17 lei și 77 de bani, cu 11 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură