Alertă la frontiera NATO, după ce două drone care ar fi pătruns dinspre Rusia s-au prăbușit în apropiere de Letonia. Una dintre acestea a căzut lângă un depozit petrolier din orașul Rezekne.
În urma incidentului, patru rezervoare petroliere au fost avariate, însă autoritățile au precizat că acestea nu conțineau produse petroliere în momentul impactului. La fața locului au intervenit echipe de pompieri și salvatori, cu autospeciale, pentru securizarea zonei și evaluarea pagubelor.
Verificările efectuate cu ajutorul camerelor de termoviziune au arătat că nu există temperaturi ridicate în interiorul rezervoarelor afectate, fiind exclus pericolul producerii unui incendiu major.
Din motive de siguranță, autoritățile letone au decis închiderea școlilor din mai multe regiuni aflate în apropierea zonei incidentului. Totodată, avioane de luptă NATO au fost ridicate în aer pentru monitorizarea situației și protejarea spațiului aerian al alianței.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili proveniența exactă a dronelor și circumstanțele producerii incidentului.