AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Air Moldova a sistat vânzarea biletelor spre Moscova

•3 min citit•Redactor Sef

Compania Air Moldova anunță că vânzările biletelor spre și din Moscova au fost sistate. Astfel, pasagerii care au procurat bilete pentru zborurile din 1 octombrie urmează să expedieze un email la adresa:

booking@airmoldova.md

Săptămâna trecută, mai exact vineri, Air Moldova a anunțat că reia din 1 octombrie zborurile spre Moscova, care au fost sistate în februarie 2022.

Ca reacție, o zi mai târziu, Autoritatea Aeronautică Civilă a interzis efectuarea operațiunilor aeriene în spațiul aerian al Rusiei de către operatorii aerieni naționali, făcând trimitere la decizia emisă de Organizația Aviației Civile Internaționale, precum și la cea de suspendare de către Agenția Europeană pentru Siguranța Zborurilor a tuturor certificatelor și aprobărilor emise agenților aeronautici ai Rusiei.

Cu toate acestea, în continuare, Compania Air Moldova va comunica cu Autoritatea Aeronautică Civilă în vederea soluționării situației privind actele menționate în Directiva emisă, iar în cazul nesoluționării acestei probleme AIR Moldova își rezervă dreptul de a apela în instanță, menționează operatorul aerian într-un

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură