AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Agricultorii pot solicita până la 800 mii lei pentru protecția solului

•3 min citit•Redactor Sef
Agricultorii pot solicita până la 800 mii lei pentru protecția solului

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță lansarea unui nou apel pentru subvenții în avans destinate lucrărilor de îmbunătățiri funciare și protecție a solului. Cererile pot fi depuse la AIPA până pe 3 iulie 2025. Scopul acestui sprijin financiar este asigurarea unui management durabil al resurselor de sol.

Subvenția acoperă 80 la sută din valoarea proiectului eligibil, fără a depăși suma de 800 mii lei. Banii vor fi acordați pentru activități precum prevenirea și combaterea eroziunii, ameliorarea chimică a solului și sporirea fertilității terenurilor agricole. Proiectele pot fi depuse de persoane fizice, juridice sau de autorități locale de nivelul întâi.

Dosarul de solicitare trebuie depus la secțiile teritoriale AIPA din aria în care va fi implementat proiectul. Solicitantul trebuie să dețină legal terenul vizat, fie în proprietate, fie în folosință. Subvențiile vor fi acordate în două tranșe: 70 la sută la începutul investiției și 30 la sută la final, după prezentarea actelor justificative.

Documentele necesare pot fi consultate pe site-ul oficial al AIPA. Autoritățile încurajează agricultorii să profite de această oportunitate pentru a crește productivitatea terenurilor și a proteja resursele naturale pe termen lung.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură