AGRO TV Moldova
Live
Legislativ

Acorduri între Moldova și Qatar și în domeniul agroalimentar

•3 min citit•Redactor Sef

Moldova și statul Qatar au semnat două acorduri bilaterale privind abolirea vizelor de scurtă ședere pentru deținătorii pașapoartelor ordinare și acordul cu privire la cooperarea economică și tehnico-științifică în domeniul agriculturii. Documentele au fost semnate la o întrevedere oficială între premierul Natalia Gavrilița și omologul său qatarez, Șeicul Khalid bin Hamad Al-Thani, desfășurată în statul Qatar.

Părțile au convenit asupra unei colaborări în domeniul agroalimentar atât prin schimb de experiențe, cât și prin impulsionarea cooperării din sectorul privat. Șefa executivului a subliniat că, în pofida situației regionale generate de războiul ruso-ucrainean, atragerea investițiilor străine directe în economia națională rămâne un obiectiv prioritar, realizarea căruia va asigura stabilitatea și reluarea cursului de dezvoltare în toate domeniile.

La fel, au fost enumerate și necesitățile Moldovei în domeniile de educație și sănătate care ar putea să se bucure de suportul și experiența qatareză atât pentru cetățenii Republicii Moldova, cât și pentru integrarea copiilor și familiilor refugiate din Ucraina.

Vizita oficială a delegației din Moldova vine în contextul celebrării a 25 de ani de relații diplomatice între Republica Moldova și statul Qatar, la invitația prim-ministrului qatarez.

Articole similare

Pachetul ”Spor pentru Moldova”, susținut de Parlament
Legislativ
•4 min citit

Pachetul ”Spor pentru Moldova”, susținut de Parlament

Pachetul ”Spor pentru Moldova” a fost susținut de Parlament. Acesta include majorări salariale și plăți unice pentru aproximativ 170 de mii de persoane. Potrivit autorităților, rectificarea bugetară se ridică la aproximativ 1,65 miliarde de lei. DORIN RECEAN, prim-ministru: ”O

Noul ministru al Finanțelor, învestit în funcție
Legislativ
•3 min citit

Noul ministru al Finanțelor, învestit în funcție

Ministrul desemnat al Finanțelor, Petru Rotaru, a depus astăzi, 28 septembrie, jurământul de învestire în funcție, în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Petru Rotaru, noul ministru al Finanțelor: „Jur să dăruiesc toată puterea, priceperea R. Moldova. Să respec

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură