AGRO TV Moldova
Live
CULTURĂ

CASA PĂRINTEASCĂ nu se vinde... Mihai Ciobanu, la 70 de ani

•3 min citit•Redactor Sef

Cântăreţul de muzică populară Mihai Ciobanu, Artist al Poporului, îşi sărbătoreşte astăzi cea de-a 70-a aniversare.

Mihai Ciobanu s-a născut la 20 februarie 1953 în satul Bujor, raionul Hânceşti. În 1978 a absolvit Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, iar în 1985 – Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” (actualmente – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice) din Chişinău.

Iată câteva repere biografice din viața marelui artist:

Începând cu anul 1990, efectuează numeroase turnee în țară, dar și peste Prut, în România.

În anul 1993 i s-a conferit titlul onorific „Artist Emerit” al Republicii Moldova, iar în 1996 a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”.

În 2005, Mihai Ciobanu înființează grupul vocal de bărbați „Basarabenii”. În același an, își lansează primul CD, cu primul volum „La Nistru, la mărgioară”, și tot de atunci își desfășoară activitatea în calitate de profesor de canto popular la Colegiul de muzică „Ștefan Neaga”.

În anul 2007 este decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”, iar în 2010 i se conferă titlul de Artist al Poporului.

În 2013, Mihai Ciobanu a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, iar în 2018 a fost distins cu premiul „Isidor Burdin” în domeniul patrimoniului cultural imaterial al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

De-a lungul carierei sale a înregistrat peste 300 de piese, una dintre cele mai cunoscute fiind „Casa părintească nu se vinde”, pe versurile poetului Grigore Vieru.

Redacția AGRO TV Moldova, VĂ urează MAESTRE, La mulți, mulți ani!!!

https://www.youtube.com/watch?v=g3I-HxzdsF8&t=39s

Articole similare

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Timp de patru zile (17-20 septembrie 2026), peste 2.000 de spectatori au fost prezenți la proiecțiile și evenimentele conexe din cadrul ediției a XII-a a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău. Mai mult de 500 de persoane au participat la proiecțiile desfășurate în paralel în orașele Hâncești, Nisporeni, Călărași și Strășeni. Între 23 septembrie și 10 […]

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău

Până pe 24 septembrie, Festivalul CHILL – Chișinău Laborator Literar, va transforma capitala noastră într-un spațiu internațional dedicat literaturii contemporane. Festivalul reunește scriitori, traducători, editori și cititori din țară și din străinătate pentru lecturi, dialoguri, lansări de volume și întâlniri dedicate cărții. Festivalul a debutat pe 17 septembrie în incinta Teatrului Fără Nume și va […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură