Aleea ONU, la Grădina Botanică

Republica Moldova este membră a Convenției ONU privind schimbările climatice. În contextul sporirii angajamentelor de realizare a Obiectivelor Dezvoltării Durabile stabilite până în 2030, Ministerul Agriculturii a inițiat programul Aleea ONU. Conceptul prevede amenajarea unei alei cu prilejul marcării a 75 de ani de la fondarea Organizației Națiunilor Unite. Grădina Botanică din Chișinău va fi gazda acestui proiect verde.

”E o onoare pentru noi că acest eveniment se va săvârși în Grădina Botanică. Adică aleea respectivă ca angajament de țară era plantarea a 75 de arbori. Aleea va fi plantată în perimetrul Grădinii Botanice. Primii 75 de arbori, deoarece omagiem 75 ani ONU. Genericul acestui eveniment este că să marcăm acești ani prin plantarea a 75 de arbori, care să contribuie la diminuarea schimbărilor climatice și de mediu cu care se confruntă omenirea la momentul actual. Am decis că vom planta stejar soiul fastigiata. Este un soi extraordinar de decorativ, mai puțin întâlnit în Republica Moldova și un așa aliniament de genul acesta nu mai există, nu mai are analogie la momentul actual, ne-am gândit să fim deosebiți”, menționează Ion Roșca, director Grădina Botanică

 Materialul săditor este crescut în pepiniera Grădinii Botanice, iar lucrările vor fi stabilite de comun acord. Se prevede completarea poieniței din mesteacăn ce a fost afectată de ninsorile abundente din aprilie 2017 și de seceta hidrologică din ultimii doi ani.