Ziua Câmpului – marca “AGROSTOC“. Eveniment destinat prezentării soiurilor de grâu și orz

Peste 300 de fermieri din întreaga țară, specialiști din domeniu și parteneri s-au reunit la evenimentul „Ziua Câmpului”, organizat de Cooperativa de Întreprinzători „Agrostoc”. Cei prezenți au avut ocazia să se familiarizeze cu noile soiuri de grâu și orz prezentate de companie și să afle noutățile despre îngrășămintele biologice, dezvoltate în colaborare cu partenerii.

Igor TAGADIUC, președintele Cooperativei de Întreprinzător „AGROSTOC”:  „Deja a devenit o tradiție pentru noi, în fiecare an, să desfășurăm această manifestație, acest eveniment. De peste 10 ani deja suntem prezenți în acest format. Este destinat și dedicat culturii cerealelor păioase – grâului și orzului, în special, dar nu numai. Deci, tot ce ține de partea tehnologică, de producere, dar cel mai important este un schimb de experiență, comunicarea pe care o dorim să o avem aici, interacțiunea ca în baza acestora, totuși, să încercăm să devenim mai deștepți, mai experimentați și mai buni profesioniști în partea de producere agricolă.”

La eveniment au participat și oaspeți din străinătate, inclusiv cercetători din România și Odessa. Aceștia le-au prezentat fermierilor ultimele tendințe din domeniu, i-au familiarizat cu loturile demonstrative, punând un accent deosebit pe comportamentul noilor hibrizi de semințe în țara noastră.

C΄Agrostoc” a fost fondată în anul 2001 de către 15 magazine agricole. Membrii cooperativei, indiferent de domeniul de activitate, își măresc șansele de a obține profit mai mult, doar prin unirea forțelor, ducându-și activitatea sub o singură egidă. De asemenea, în fiecare an, membrii cooperativei distribuie profitul între ei, în dependență de tranzacțiile economice efectuate. Astfel, Cooperativa devine cea mai convenabilă oportunitate pentru obținerea profitului de către producătorii agricoli locali – instrument practicat în prezent pe larg în mai multe țări.