Un pod construit recent le dă bătăi de cap locuitorilor din Căușeni

Mai mulți locuitori din orașul Căușeni se plângă că la prima ploaie se trezesc cu un lac în fața porții. Se întâmplă după ce primăria orașului ar fi reconstruit un pod și ar fi astupat un canal de scurgere a apei. Olga Pascari susține că din cauza iazului format, aceasta este nevoită să iasă din ogradă în cizme de cauciuc. Mai mult, ea spune că a atenționat muncitorii, inclusiv lucrătorii de la Primărie că la prima ploaie se va trezi cu apa în curte, aceștia însă i-ar fi recomandat să-și construiască un gard mai înalt, transmite Studio-L

OLGA PASCARI, locuitoare a orașului Căușeni: La etapa inițială când s-a început lucrările se văd tot pietrișul care a astupat canalul de evacuare și pe urmă se duce în sus. El trebuia după nivelul drumului, el trebuia să scurgă în vale, în râpă, dar dumnealui a considerat că așa e mai frumos. Drumurile care se fac au nivel de scurge a apei și când este o ploaie mai mare inundă ograda, tot.”

În aceeași situație s-a pomenit și un antreprenor. El afirmă că din cauza blocării canalului de scurge a apei, pavajul pe care l-a instalat riscă să se deterioreze.

„Nu este finisat până la urmă și corect scurgerea la apă. A făcut podul bine, frumos, dar scurgerea de la apă care vine pe șosea când e ploaie mare vine toată apă încoace, trebuie de făcut corect în râpă. Finisat până la urmă și corect.”

Apa a ajuns și în curtea unei grădinițe din apropiere.

„Dacă ați observat este cam loc de canalizare dacă s-a dus apa, dar ceva nu s-a dus lucrurile până la capăt. Eu consider că problema se va hotărî. Dar dacă ați observat dacă plouă abundent, avem puțină apă pe teren.”

Responsabilii de la Primăria Căușeni afirmă că în scurt timp, problema va fi rezolvată.

„Lucrările acelea au fost făcute la inițiativa domnului primar și s-a făcut cum s-a făcut. Domnul primar a zis că când va ploua vom vedea unde se duce apa și să vedem la ce nivel se află apa ca să se nu se ducă în curtea respectivă. Am văzut după ploile de ieri și sigur o să se rezolve întrebarea.”

Podul care unește străzile Gagarin și Constantin Negruzzi din Căușeni a fost renovat de primăria orașului acum câteva săptămâni.