Ucraina va recolta cu 21 la sută mai puțin porumb în acest sezon

Ucraina va recolta cu 21 la sută mai puțin porumb în acest sezon, din cauza căldurilor excesive. Astfel, ucrainenii vor avea cu aproape un sfert mai puțin porumb din recolta acestui an. Alte scăderi vor fi și în Uniunea Europeană, Rusia și Serbia, transmite agrointel.ro.

Potrivit sursei, canicula a afectat o mare parte din suprafețele cultivate. Analiștii și-au redus prognoza pentru producția de porumb din Ucraina în sezonul 2024-2025 la 24,4 milioane de tone. În plus, experții estimează o scădere totală de 13,6 milioane de tone a recoltei pentru Uniunea Europeană, Ucraina, Serbia și Federația Rusă.

Mai mult, efectele temperaturilor extreme se manifestă și în cultura de floarea-soarelui. Anumite regiuni din Ucraina înregistrează temperaturi de 40-45 grade Celsius, ce compromit recolta.

Așadar, recolta combinată de porumb din Uniunea Europeană, Serbia și Federația Rusă va fi cu 11 la sută mai mică decât sezonul trecut, ajungând la o cantitate de 77,2 milioane de tone.