Și-a înființat din pasiune o mini-fermă exotică

Doritorii de a descoperi struți, măgari, găini japoneze, fazani, hulubi și găini porumbace, o pot face la mini-ferma din satul Taraclia din raionul Căușeni. Inițiativa de a oferi oamenilor o nouă locație turistică, vine din partea unui gospodar care acum câțiva ani și-a amenajat o fermă cu păsări și animale exotice la marginea satului, menționează STUDIO-L.

ION SCRINIC, locuitor al satului Taraclia: „Aveam de când să mai extind gospodăria cu păsări și animale. Și am primit cadou o pereche de măgari, un mascul și o femelă. Femela este de a făta, cred că până la 1 aprilie. Mai am găini japoneze pufoase, găini de rasă mai mășcată. Cineva din America mi-a donat niște bani și m-a rugat să-mi cumpăr fazani. Un coleg care tot se ocupă cu păsările exotice m-a ajutat și mi le-a adus până acasă, un fazan și o făzăniță. Deja așteptăm să ne înmulțim.”

Bărbatul susține că păsările și animalele sunt un hobby și vrea ca toți oamenii care trec pe la marginea satului să admire frumusețea acestor vietăți. Ion Scrinic afirmă că are vizitatori și își dorește ca în viitorul apropiat să extindă ferma.

ION SCRINIC, satul Taraclia, raionul Căușeni: „Am o plăcere mare când oamenii vizitează și rămân uimiți. Sunt bucuros că am putut  face ceva pentru lume. Am o ocupație, dimineața mă trezesc și vin aici. Totodată și copii au o cu ce se ocupa, ca să nu stea numai pe internet. Încerc să le redau viața la țară.”

După ce a fost într-o vizită în România, bărbatul a revenit acasă și a decis să cumpere și struți în ferma sa. De atunci au trecut câteva luni, iar păsările au crescut mai înalte decât el. Struții nu sunt pretențioși și mănâncă tot felul de cereale, pe timp de iarnă au nevoie însă de mai multe vitamine și furaje. Iar în restul anului sunt hrănite cu porumb, grâu, orz și tot ce mănâncă găinile.

ION SCRINIC, satul Taraclia, raionul Căușeni: „Anul acesta am procurat un mascul și suntem în așteptare ca să se înceapă a înmulți. Am găsit un cunoscut care mi-a promis că mă va ajuta și cu incubatorul. Să vedem, poate vom avea urmași.”

Ion Scrinic și-a crescut numărul păsărilor și animalelor pe parcursul anilor, iar acum vizitatorii găsesc aici trei struți, peste 20 de hulubi, o familie de găini japoneze, doi fazani, dar și doi măgăruși.