Seminarele Corteva Learning Day – noutățile și tendințele anului 2024

Corteva Learning Day – seria de seminare care a întrunit sute de fermieri și specialiști din domeniul agricol din întreaga țară. Managerii companiei le-au prezentat participanților atât produsele deja bine cunoscute din portofoliu, cât și cele mai noi oferte și tehnologii din acest an. Ultimul seminar din această serie a fost organizat în Capitală, unde a fost prezent un număr record de participanți din întreaga țară.

Oleg NISTIRIUC, reprezentant comercial Corteva Agriscience: „Pentru sezonul 2024, am inițiat un ciclu de seminare care constă din patru simpozioane petrecute pe teritoriul Republicii Moldova. Am început de la Sud, de la Comrat, unde am avut 70 de fermieri, vorbitori de limbă rusă, în special. După care am mers la Cahul cu 180 de fermieri. Am fost la Bălți cu 220 de fermieri și astăzi suntem la Chișinău. Avem 275 de fermieri prezenți.”
Una dintre noutățile prezentate, în cadrul seminarelor, au fost hibrizii de porumb.

Andrei CIOCOIU, manager portofoliu semințe, Corteva Agriscience: „Avem trei hibrizi noi, anul acesta, în Republica Moldova, la porumb P9944 – un hibrid 360 FAO, „DUAL” care se poate cultiva și pentru siloz și pentru boabe. P9975 – cel care va înlocui pe P9903 și P9398 – un înlocuitor pentru P9241. Hibrid care rezistă foarte bine la secetă și arșiță și este foarte bine adaptat condițiilor din Republica Moldova.”
Nu au lipsit nici noutățile din gama de produse pentru combaterea buruienilor.

Alexandra PETCUCI, manager portofoliu de ierbicide, Corteva Agriscience: „Ierbicidul „Helianthex” conține molecula Arylex. O inovație a portofoliului Corteva. Este un ierbicid destinat combaterii buruienilor cu frunză lată din cultura de floarea-soarelui. Un ierbicid foarte utilizat de către fermierii din Republica Moldova și este destinat tuturor hibrizilor de floarea-soarelui, indiferent de tehnologia aleasă.”
O altă gamă nu mai puțin importantă, dedicată pentru o nutriție echilibrată a plantelor, a fost cea de produse biologice.

Adrian IONESCU, manager portofoliu de fungicide, insecticide și produse biologice, Corteva Agriscience: „Venim cu produse atât din gama biologicals, dar și produse convenționale. Venim să le arătăm, din nou, partea de rezidualitate care este foarte mică în produsele Corteva și cum pot îndeplini cerințele Euro NCAP pentru cei care exportă fructe, legume. Totodată, pe partea de culturi de cereale, anul trecut a fost un an foarte puternic influențat de boli și venim, din nou, să le arătăm că VERBEN este soluția Nr.1 atunci când vine vorba de aceste tratamente.”
Corteva Agriscience este o companie globală dedicată exclusiv agriculturii, care combină inovația de vârf în industrie, implicarea directă cu clienții și execuția operativă pentru a furniza soluții profitabile pentru cele mai urgente provocări ale agriculturii la nivel mondial.