Sectorul nucifer, în pragul unor transformări

Peste 130 de participanți din țară și de peste hotare s-au adunat la Conferința Națională a Nucicultorilor cu genericul ”Sectorul nucifer din Moldova în pragul unor transformări. Ce urmează?”, ediția a VIII-a. În cadrul acesteia au avut loc o serie de prezentări axate pe atingerea obiectivelor strategice stabilite de către reprezentanții ramurii, atât de ordin tehnologic, cât și în plan economic și marketologic.

Expertul francez Pascal Gouget a venit cu o amplă prezentare a rezultatelor vizitelor sale în livezile de nuci din țara noastră și cu soluții pentru remedierea celor mai frecvent întâlnite probleme.

Pascal a oferit detalii extrem de importante pentru exploatarea eficientă a livezilor de nuc. Per ansamblu, toate informațiile oferite participanților au fost o cheie spre înțelegerea realității din domeniu atât în țară, cât și în context global.

Nucicultorii speră că aceste linii directorii care au fost prezentate de către experți în cadrul prezentărilor lor să le ajute să perceapă mai clar care sunt pașii pe care trebuie să-i întreprindă în continuare pentru a dezvolta o afacere de succes în sectorul nucifer.

Asociația Nucicultorilor invită pe toți producătorii din sectorul nucifer să devină aderenți și să se alăture acestei mari familii care va prospera doar dacă devine mai unită, mai solidară și își conjugă eforturile pentru a vedea în viitorul cel mai apropiat o revigorare atât de necesară și așteptată a acestei ramuri considerate strategice pentru economia națională a Republicii Moldova.