Printre cele mai mici salarii se plătesc în agricultură
Biroul Național de Statistică informează că în trimestrul IV 2022 câștigul salarial mediu lunar nominal brut, la unitățile cu 4 și mai mulți salariați din sectorul real al economiei și la instituțiile bugetare, a constituit 11539,1 lei față de trimestrul IV 2021, fiind în creștere în valoare nominală cu 18,1%, iar în termeni reali (ajustat la indicele prețurilor de consum) – în descreștere cu 10,6%.
În anul 2022 câștigul salarial mediu lunar nominal brut la entitățile sus-numite a constituit 10529,1 lei, față de anul 2021, fiind în creștere, în valoare nominală, cu 15,5%, iar în termeni reali – în descreștere cu 10,3%2.
Datele figurii în format .xlsx
Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar în trimestrul IV 2022 s-au înregistrat în activitățile:
- informații și comunicații – 28730,4 lei;
- activități financiare și de asigurări – 22940,9 lei;
- producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 16230,0 lei.
Cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în:
- activități de cazare și alimentație publică – 7370,7 lei;
- agricultură, silvicultură și pescuit – 7709,4 lei;
- artă, activități de recreere și de agrement – 8312,4 lei.
Comparativ cu trimestrul IV 2021, câștigul salarial a crescut în toate activitățile economice. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în:
- activități de cazare și alimentație publică – cu 28,8%;
- informații și comunicații – cu 28,6%;
- transport și depozitare – cu 27,7%.
Tabelul 1. Câștigul salarial mediu lunar brut în trimestrul IV 2022, pe activități economice
Activități economice | Lei | În % față de: | ||
trimestrul IV 2021 | trimestrul III 2022 | câștigul salarial mediu pe total economie | ||
Total economie | 11 539,1 | 118,1 | 108,4 | 100,0 |
Agricultură, silvicultură și pescuit | 7 709,4 | 112,5 | 105,1 | 66,8 |
Industrie – total | 10 315,5 | 115,2 | 101,9 | 89,4 |
Industria extractivă | 9 422,7 | 109,4 | 103,7 | 81,7 |
Industria prelucrătoare | 9 698,7 | 116,1 | 103,1 | 84,1 |
Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat | 16 230,0 | 115,2 | 95,5 | 140,7 |
Distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare | 9 036,2 | 104,7 | 103,2 | 78,3 |
Construcții | 10 051,4 | 114,5 | 101,4 | 87,1 |
Comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor | 10 128,3 | 115,0 | 104,4 | 87,8 |
Transport și depozitare | 9 999,7 | 127,7 | 102,3 | 86,7 |
Activități de cazare și alimentație publică | 7 370,7 | 128,8 | 102,6 | 63,9 |
Informații și comunicații | 28 730,4 | 128,6 | 108,8 | 249,0 |
Activități financiare și de asigurări | 22 940,9 | 122,9 | 111,2 | 198,8 |
Tranzacții imobiliare | 8 859,6 | 114,1 | 101,7 | 76,8 |
Activități profesionale, științifice și tehnice | 14 311,8 | 115,9 | 112,7 | 124,0 |
Activități de servicii administrative și activități de servicii suport | 8 448,2 | 116,2 | 105,1 | 73,2 |
Administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii | 13 330,1 | 120,2 | 114,2 | 115,5 |
Învățământ | 9 418,7 | 120,3 | 115,9 | 81,6 |
Sănătate și asistență socială | 12 863,8 | 106,0 | 114,8 | 111,5 |
Artă, activități de recreere și de agrement | 8 312,4 | 120,4 | 114,6 | 72,0 |
Alte activități de servicii | 14 591,5 | 125,5 | 110,7 | 126,5 |
Datele tabelului în format .xlsx
Comparativ cu trimestrul III 2022, cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial s-au înregistrat în activitățile:
- învățământ – cu 15,9%;
- sănătate și asistență socială – cu 14,8%;
- artă, activități de recreere și de agrement – cu 14,6%;
- administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii – cu 14,2%.
Scăderi ale câștigului salarial s-au înregistrat în activitatea producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (cu 4,5%).
Datele figurii în format .xlsx
În sectorul bugetar în trimestrul IV 2022 câștigul salarial mediu lunar a constituit 9894,8 lei (cu 20,1% mai mult față de trimestrul IV 2021), iar în sectorul real – 12129,0 lei (cu 17,5% mai mult față de trimestrul IV 2021).
Indicele câștigului salarial real în trimestrul IV 2022 față de trimestrul IV 2021 (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum) a fost de 89,4%, astfel, câștigul salarial s-a micșorat în termeni reali cu 10,6%. Indicele câștigului salarial real în anul 2022 față de anul 2021 a fost de 89,7%2.
Datele figurii în format .xlsx
Numărul mediu al salariaților în trimestrul IV 2022 comparativ cu trimestrul IV 2021 a fost în ușoară scădere (cu 0,4%). Cele mai semnificative descreșteri s-au înregistrat în activitățile:
- agricultură, silvicultură și pescuit – cu 9,7%;
- construcții – cu 9,6%;
- industria extractivă – cu 6,0%.
Cele mai semnificative creșteri ale numărului mediu de salariați în trimestrul IV 2022 față de trimestrul IV 2021 s-au înregistrat în:
- alte activități de servicii (secțiunea S din CAEM3, inclusiv activități ale organizațiilor patronale, sindicale, repararea calculatoarelor și altor articole personale, activități de servicii personale etc.) – cu 21,1%;
- informații și comunicații – cu 6,5%;
- distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare – cu 5,4%.
Comparativ cu trimestrul III 2022, numărul mediu al salariaților a crescut cu 0,2%. Cele mai semnificative creșteri ale numărului mediu de salariați s-au înregistrat în:
- alte activități de servicii – cu 3,8%;
- învățământ – cu 3,3%;
- activități de cazare și alimentație publică – cu 3,1%.
Cele mai semnificative descreșteri ale numărului mediu de salariați în trimestrul IV 2022 față de trimestrul III 2022 s-au înregistrat în:
- construcții – cu 5,5%;
- agricultură, silvicultură și pescuit – cu 5,2%;
- industria extractivă – cu 4,6%.
Datele figurii în format .xlsx
Anexă (35.80 Kb)(8 tabele)
Note:
1 Informația este prezentată fără datele unităților din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
2 Datele cuprind unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, indiferent de numărul de salariați. Datele privind valoarea câștigului salarial mediu lunar pentru anul 2022, la unitățile cu 1 și mai mulți salariați, vor fi disponibile pe 24 august 2023.
3 CAEM – Clasificatorul Activităților din Economia Moldovei.
Informații relevante:
- Banca de date statistice / Statistica socială / Forța de muncă și câștigul salarial / Câștigul salarial / serii trimestriale, lunare
- Concepte şi definiţii / Statistica salarizării
- Metadate de referinţă / Numărul salariaților, câștigurile salariale și costul forței de muncă
- Calendarul de diseminare electronică a informațiilor statistice în anul 2023