Prețurile producției industriale, în creștere

În luna aprilie 2022, și prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de martie curent cu circa 5%, iar față de aprilie 2021 – cu peste 25%, informează Biroul Naționala de Statistică.

Astfel, potrivit sursei citate, în industria extractivă, luna trecută, prețurile producătorului au crescut față de martie curent cu 8,6%, iar față de aprilie 2021 – cu 23,3%.

În industria prelucrătoare, costurile impuse de producători au fost mai mari în raport cu martie curent cu 5,5%, iar față de aprilie 2021 – cu 19,1%.

Scumpiri s-au înregistrat și în sectorul energetic. Aici, în luna aprilie, prețurile au crescut față de martie curent cu 2,5%, în timp ce în raport cu aprilie 2021 – de peste două ori.

Totodată, luna trecută, comparativ cu decembrie 2021, prețurile producătorului s-au majorat și la activități și bunuri legate de energie, în industria bunurilor intermediare, a bunurilor de uz curent, cea în folosință îndelungată și în industria bunurilor de capital, între 29,8% și 2,7%.