Plantație de Paulownia în satul Volintiri. Profitul poate ajunge la 30 de mii de euro per hectar
Paulownia – copacul minune cu cea mai rapidă creştere din lume, a ajuns acum trei ani și în raionul Ștefan Vodă. Un fermier din satul Cioburciu a decis să experimenteze și să planteze la Volintiri șapte hectare de teren cu cel mai popular arbore din lume. Pentru a ajunge în țara noastră, puieții au fost transportați în ghiveci din Spania. În același timp, peste un milion de lei au fost investiți în sistemul de irigare și alte condiții optime de îngrijire. Chiar și așa afacerea se dorește a deveni una profitabilă, deoarece cererea de cherestea din Paulownia este foarte mare pe piața internațională.
CORNEL TUDORICĂ, fermier: „Ei se folosesc pentru mobilă, bara de spate la mașini. Tot se face din acești piloni. Fac rumeguș și din rumegușul acesta fac, dar care-i mai drept copacul, care îi calitativ, de calitatea întâi – acela merge la mobilă foarte frumoasă. 5 metri 20 de centimetri și grosimea deja o să vedem. Anul acesta deja o să vedem care îi de calitatea întâi – îl mai lăsăm, care-i drept, dar care-i schilodit – acei deja stau și se duc la materiale, la rumeguș.”
Plantația de așa dimensiuni este unică în regiune, iar până la această etapă au fost nevoie de mai multe investiții, deoarece este un arbore care are nevoie de multă apă pentru creștere.
„Toată ziua udăm. Iată, cum se termină cu cultivatorul, prășitul și se începere irigarea. Crește lemnul curat. Iată, furtunurile stau că noi trebuie să începem a uda.”
Pe lângă sistemul de irigare, fermierul și-a construit și o fântână arteziană de 250 de metri adâncime pentru a pompa apa. În același timp, periodic, muncitorii execută tot felul de lucrări în plantație.
CORNEL TUDORICĂ, fermier: „Trebuie să ai grijă de el. Trebuie să-l înstărești. Trebuie să-i pui îngrășăminte, numai decât apă. În toată ziua trebuie să cauți de ei că , amuș, l-ai scăpat un buruiană, că iată, rădăcinile nu-s adânc, iată, sunt aici, deasupra. Apoi, dacă l-ai scăpat în uscăciune, gata, el s-a dus. Îi stropim cu un fel de soluție pentru furnici. Îl stropim și mulțumesc.”
Arborele Paulownia este din ce in ce mai popular in lume mai ales datorită profiturilor pe care le poate oferi – aproximativ 30 de mii de euro la un hectar. Arborii crescuți la Volintiri vor merge peste câțiva ani la export.
CORNEL TUDORICĂ, fermier: „El îi lemn tare, prăpădenie. Nu îl poți rupe așa, dar în vârf, acolo, îi gol. Așteptăm și noi ca să avem ca un fel de flori de roadă. Au zis că sunt foarte bune pentru albini. Noi doar îl lăstărim așa de jos, pentru ca să crească în sus.”
Potrivit specialiștilor, la un hectar de teren se pot planta aproximativ 600 de arbori Paulownia, distanta optima fiind din patru în patru metri. În cazul în care arborii urmează să fie valorificați pentru biomasă, atunci spațierea dintre copaci poate fi și mai mică. Paulownia ajunge la maturitate după 3 – 6 ani de la plantare, în funcție de zona și de condițiile climatice. Costul înființării unui hectar este de aproximativ 2.000 de euro.