Peste un milion de persoane, recenzate

De la începutul Recensământului populației și locuințelor, care a început în data de 8 aprilie au fost recenzate aproximativ 699 de mii de locuințe și  peste  1 mln de persoane. Datele au fost prezentate de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Peste un milion de persoane și aproximativ 700 de mii de locuințe au fost recenzate până în prezent în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor. Mulțumim tuturor respondenților și persoanelor care au deschis larg ușa și au spus bun venit recenzorilor care au răspuns la aceste întrebări. Am fost copleșiți de numărul foarte mare de recenzii, inclusiv pozitive în rețele de socializare, care este un mesaj de încurajare pentru cei peste patru mii de recenzori.”

Recensământul populației și locuințelor a fost lansat în data de  8 aprilie și se va desfășura până pe 7 iulie. În acest interval, în jur 4 mii de recenzori, urmează să ajungă din casă în casă pentru a colecta date despre populație și caracteristicile ei, precum vârstă, sex, etnie, nivelul educației, ocupația etc., dar și locuințe și condițiile de trai, precum dotarea cu sistem de canalizare și aprovizionare cu apă, modul de încălzire.

Recensământul se desfășoară o dată la zece ani, fiind o activitate de amploare națională care oferă tabloul demografic complet al țării. Datele colectate în urma recensământului vor oferi informații pentru elaborarea politicilor publice, naționale și locale, necesare pentru dezvoltarea economică și socială a țării.