Moldagrotech și Farmer, într-un alt format
În acest an, pentru prima dată, expozițiile specializate MOLDAGROTECH și FARMER, se desfășoară în perioada 14-17 octombrie în câmp deschis, pe teritoriul Institutului de Fitotehnie Porumbeni.
La eveniment, participă circa 50 de companii din Republica Moldova, România și Ucraina.
Printre acestea se regăsesc proiecte internaționale pentru dezvoltarea agriculturii moldovenești, producători și distribuitori de mașini agricole, inventar și echipament pentru complexul agroindustrial, bănci și fonduri financiare, institute de cercetare, agricultori și fermieri.
Vor fi puse în funcțiune tractoare, mașini de lucrat solul, de aplicare a fertilizanților și de protecție a plantelor și semănători.
Vor fi testate echipamentele pentru recoltarea culturilor agricole și prepararea furajelor, pentru lucrarea pământului și depozitarea culturilor.
În cadrul expoziției, vor mai fi prezentate tehnologii, materiale și instrumente pentru o activitate eficientă, precum și produse din gospodăriile fermierilor.
Participanții vor expune nutrețuri, material semincer, hibrizi, medicamente veterinare. Un segment separat va fi dedicat fertilizanților.
Totodată, tradițional se organizează Târgul Toamna de Aur. Vizitatorii pot să achiziționeze produse organice direct de la agricultorii locali – legume, fructe, inclusiv de pădure; produse din carne proaspătă; condimente aromate; soiuri de flori și cel mai bun material săditor; miere și produse apicole.
Partener media general este postul de televiziune AGRO-TV Moldova.