Meteo. Ploi cu descărcări electrice

Pentru ziua de sâmbătă, 25 mai, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează ploi de scurtă durată cu descărcări electrice în toată țara. Cerul va fi variabil. Ziua, temperaturile vor oscila între +20 și +25 grade Celsius. Noaptea, termometrele vor indica +10 +15 grade Celsius. Vântul va sufla slab la moderat din Vest, cu viteza maximă de 7 m/s. Vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică scăzută.