Mai multe autorizații de transport rutier de mărfuri cu Ucraina

Republica Moldova şi Ucraina au stabilit, pentru anul 2022, cota de 60 de mii de autorizații pentru efectuarea transportului rutier de mărfuri, cu posibilitatea negocierii cotelor suplimentare pe parcursul anului, în baza indicilor schimburilor comerciale între state. La această înțelegere s-a ajuns în cadrul Comisiei mixte moldo-ucrainene în domeniul transportului rutier internațional.

Pentru transportul ocazional de persoane, contingentul preliminar pentru anul 2022 va constitui 2200 de autorizații. 

“În ceea ce ţine de problemele cu care se confruntă operatorii de transport moldoveni în cadrul procedurilor de control pe teritoriul Ucrainei, Chișinăul a solicitat soluționarea problemei privind imposibilitatea conducătorilor auto de a lua cunoștință cu procesele-verbale de contravenție la momentul întocmirii acestora, precum și refuzul din partea autorităților de control de a elibera un exemplar al procesului-verbal. Partea ucraineană a informat că, până la sfârșitul lunii ianuarie 2022, este planificată introducerea unor noi formulare a proceselor verbale, care prevăd prezența unui al doilea exemplar, pentru a fi înmânat conducătorului auto la momentul întocmirii”, indică Agenţia Naţională Transport Auto.

În anul 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 a fost înregistrată o dinamică pozitivă a fluxurilor de mărfuri între ambele state. Ucraina este pe locul patru la indicii importului și locul cinci – la exportul mărfurilor din Republica Moldova.