Mai mult grâu, dar mai ieftin

Roadă de grâu de cinci ori mai mare comparativ cu anul trecut, care a fost unul foarte secetos. Pare o veste bună, doar că prețul la cereale nu îi bucură pe fermieri. Un kilogram de grâu va fi vândut cu doar 2,50 bani, prea puțin pentru a acoperi măcar investițiile, relatează NordNews.

Alexandru Oală are în gestiunea sa 1000 de hectare de teren agricol, 350 dintre care au fost semănate cu grâu. Anul trecut, fermierul a strâns 1,2 – 1,5 tone de boabe la hectar. În schimb, un kilogram de grâu era vândut cu 5,80 bani.

Soiul „Blagodarca” ne aduce o recoltă de vreo  6,3 tone la hectar.  Spicul este foarte frumos. În fiecare spic avem vreo 60-70 de boabe. Boabele sunt foarte calitative. Am făcut analizele. Conțin 1,27 gluten și proteine -13,2„, a spus Alexandru Oală, fermier din raionul Fălești.

La lucrările de recoltare a grâului sunt antrenate mai multe persoane cu o combină și trei tractoare.

Începem la ora 6.30 dimineața și muncim până la 12 noaptea. Avem aparat de aer condiționat, nu pătrunde praful în cabină, se lucrează bine. Pe zi prelucrăm câte 35-38 de hectare.

Iar din cauza vremii toride, o atenție sporită se acordă pericolului de incendii.

Eu sunt cu cisterna cu apă în caz de incendiu. Merg din urma combainei în caz că se aprinde ceva, că cineva fumează. Monitorizez situația.

Fermierul spune că va strânge 6,5 tone de grâu la hectar, doar că va fi nevoit să-și vândă cerealele la un preț de doar 2,5 lei per kilogram. Acest preț nu îi va acoperi nici cheltuielile, în condițiile în care investițiile sale la un hectar se cifrează la 17 mii de lei.

Acesta nu e preț, dar o bătaie de joc pentru că nu ne acoperim cheltuielile. În Ucraina prețul e 3,20 bani, dar cheltuielile sunt cu 40% mai mici ca la noi. A fost stabilit un termen, că până la 1 august, vor fi oferite compensații pentru anul trecut care a fost secetos – câte 1-3 mii de lei. Nu se aude nimic, nu este conlucrare„, a mai adăugat fermierul.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii susțin că nu pot reglementa prețurile pe piața internă. Totodată, din peste 17 mii de cereri de subvenții au rămas să fie acordate doar 2 mii, în valoare de 90 de milioane de lei.

Prin politica noastră de subvenționare noi orientăm producătorii agricoli să nu se oprească la creșterea cerealelor. Aici noi nu vom concura niciodată cu ucrainenii sau românii. Noi trebuie să valorificăm producția de cereale ca materie primă pentru alte sub sectoare sau sectoare de bază. Vrem să aducem bursa de cereale din România în R. Moldova. Asta ar însemna că producătorul agricol din R. Moldova, făcând o prognoză că va avea un anumit volum de producție, deja poate să identifice pe bursă un partener și să comercializeze preventiv toată cantitatea la un preț prestabilit„, a menționat Vasile Șarban, secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Este curios faptul că inițial, în toamna anului 2022 au fost semănate 307 mii hectare de grâu, cu o recoltă de 1,2 milioane tone de boabe, însă, la solicitarea subvențiilor, suprafața culturilor a crescut la 352 de mii hectare, cu o recoltă de 1,4 milioane de tone de grâu.