Prețul exorbitant de achiziție a gazului pentru luna august readuce în actualitate negocierea contractului cu Gazprom. Reprezentanții opoziției extraparlamentare acuză guvernarea de negocierea unui contract păgubos, în defavoarea cetățenilor Republicii Moldova. De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că acordul cu Gazprom este unul exclusiv comercial și nu presupune concesii politice din partea Chișinăului, așa cum se întâmpla în cazul guvernărilor precedente, notează IPN.

Opoziția extraparlamentară spune că prețul enorm pe care-l achită astăzi Republica Moldova Rusiei pentru gaz este o consecință a incapacității echipei de negociatori de a obține un preț avantajos pentru Republica Moldova. Reprezentanții Platformei DA spun că Chișinăul cedează constant în fața Tiraspolului și în plus, achită un preț colosal Moscovei pentru gaz.

„La negocieri trebuia să se spună foarte franc, dacă mergem pe aspecte strict economice, nu mai oferim nicio facilitate regiunii transnistrene. Dar în schimb ce vedem? Ne spun că nu au fost cedări politice, dar Uzinei Metalurgice i se prelungește autorizația într-o veselie. În plus, pentru că autorizație este oferită uzinei de ciment din regiunea transnistreană, uzina noastră – Macon, din cauza concurenței neloiale, riscă să se închidă. În această negociere noi am acceptat toate condițiile lor și încă mai susținem Federația Rusă prin achitarea gazului”, a spus reprezentantul Platformei DA, Liviu Vovc în cadrul emisiunii Ora Expertizei de la JurnalTV.

Și ex-deputatul Iurie Reniță spune că echipa de negociatori n-a jucat suficient de abil cartea regiunii transnistrene, care ar fi forțat Rusia să ne ofere un preț avantajos la gaz.

„Rusia este un partener imprevizibil sub toate aspectele, cu atât mai mult sub aspect energetic. Acest domeniu este o adevărată bâtă politică, intenția căreia este de a îngenunchea state și consolida sfera de influență a Rusiei. Evident, ne confruntăm cu o situație internațională inedită, dar atunci când mergi și semnezi cu Gazprom un contract extrem de păgubos și vii și-l prezinți acasă ca o mare performanță, astăzi culegem roadele. Când s-a negociat cu rușii de ce nu s-a pus problema regiunii transnistrene? Atât timp cât Rusia recunoaște formal integritatea Republicii Moldova, trebuia să se spună că tratamentul este egal pentru toți cetățenii țării. La noi încă mai persistă clasica frică, nu cumva să deranjăm Moscova. Trebuia să se spună că gazul este la același preț pentru toți cetățenii Republicii Moldova ”, a spus ex-deputatul Iurie Reniță.

„E ușor să spunem că Moldova poate impune Moscovei condiții, când știm foarte bine cu cine am negociat la Moscova. Cu Kozak, un om care are o experiență de peste 20 de ani în organele administrative ale Rusiei și noi, un stat cu o guvernare instaurată de câteva luni mergem că-i punem condiții lui Kozak? Din poziția în care ne aflam mă îndoiesc că puteam impune condiții Moscovei și să discutăm de la egal la egal cu ei. Ei au o mare experiență și știu foarte bine vulnerabilitățile noastre. Faptul că până la urmă nu au existat cedări politice este un lucru de apreciat”, a spus expertul IPRE, Mihai Mogîldea.

De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că acordul semnat cu Rusia este unul strict comercial, iar prețul mare de achiziție este o consecință a războiului din Ucraina și a situației excepționale de pe piața energetică internațională. Reprezentanții majorității parlamentare dau asigurări să statul va compensa parțial tariful la gaz pentru cetățenii cu venituri mici.

„Vedem o creștere exorbitantă a prețurilor la bursele internaționale. Este o consecință a războiului din Ucraina și a războiului energetic declanșat de Rusia întregii Europe și asta are impact și asupra noastră. Ceea ce ne angajăm noi să facem este să avem un program de compensații pentru lunile de iarnă. În lunile de vară acest preț afectează producătorii, dar consumatorii casnici nu achită mult, acest preț se resimte, dar nu atât de puternic. Dar la iarnă vom veni cu un pachet de compensații, astfel încât, indiferent de creșterile prețurilor pe piața internațională, oamenii să achite în factura suma cât mai apropiată de cea pe care o plăteau iarna trecută. Acest lucru, evident, va pune presiune pe buget”, a spus deputatul PAS, Adrian Băluțel.

Ieri, președintele Moldovagaz Vadim Ceban a anunțat că în luna august Republica Moldova va achita 1458,5 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze naturale cumpărate de la Gazprom, față de 980 de dolari, cât a plătit în luna iulie.