Cum vor fi indexate pensiile?

Din 1 aprilie 2021, pensiile vor fi indexate cu 3,89 la sută. Un anunț în acest sens l-a făcut Casa Națională de Asigurări Sociale, potrivit căreia, coeficientul de indexare constituie media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii trei ani.

Pentru 663 de mii de beneficiari în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost planificate pentru acest an 608 milioane de lei.

Potrivit informațiilor, vor fi indexate pensiile stabilite şi recalculate în temeiul Legii cu referire la sistemul public, printre care cele pentru vechime în muncă; ale funcționarilor publici; ale colaboratorilor vamali; pensiile fixate în conformitate cu Legea privind protecția socială a oamenilor care au avut de suferit în urma catastrofei de la Cernobîl.

Totodată, se vor modifica pensiile militarilor şi ale persoanelor din corpul de comandă, din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.

Astfel, de la 1 aprilie, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă va constitui 1188 de lei, în cazul dizabilităţii severe – 891 de lei, accentuate – 831 de lei și medii – 594 de lei.