Cum vom exporta, de acum încolo, fructe în Federația Rusă

Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct” anunță despre identificarea posibilităților de a exporta mere către Federația Rusă pe alte rute, care să ocolească Ucraina, pentru a respecta contractele pe care le au exportatorii cu rețelele de magazine, dar și către destinații pentru care este necesară tranzitarea Rusiei, cum ar fi Kazahstan, Uzbekistan, Mongolia.

Astfel, începând cu data de 3 martie, este permis importul fructelor prin punctele de trecere amplasate la frontiera dintre Federația Rusă și Belarus.

„În primul rând, trebuie să ținem cont de faptul că sunt mai mulți factori care au provocat aceasta, nu doar conflictul militar. Faptul că s-a închis tranzitul pe teritoriul Ucrainei însă, s-a redeschis pe la frontiera dintre Belarus și Polonia. Acum este o perioadă de tranzit, băncile din Federația Rusă sunt în sancțiuni. Achitările pentru producția dată este încă neclarificată, plus că mai este și problema cu devalorizarea rublei.”

Iurie Fală, director executiv „Moldova Fruct”

 Specialiștii din cadrul Asociației subliniază că, în Uniunea Europeană, anul trecut, recolta de mere a fost cu un milion de tone mai mare decât în ani precedenți. Respectiv, există un surplus pe această piață.

„Într-o piață unde este o suprasaturație de mere este destul de greu să găsești clienți. Înainte, exporturile de mere erau orientate spre est, adică spre fostele țări CSI. Marea majoritate duceau mere în Rusia. Acum, merg discuții între parteneri, se caută formule de colaborare, care să fie avantajoase ”

 Producătorii și exportatorii de mere vor fi afectați financiar de situația creată pe piața Federației Ruse. Mulți vor fi în imposibilitatea de a achita creditele și impozitul pe venit. Pentru a analiza propunerile din partea producătorilor și exportatorilor de fructe pentru a depăși situația, în zilele următoare va avea loc ședința consiliului „Moldova Fruct”, format din 17 producători și exportatori de fructe din toată țara.

Membrii consiliului afirmă că, în acest moment, este necesar să fie examinate nu doar problemele curente, dar și planurile pentru următorul sezon de producere și comercializare a fructelor, ținând cont de necesitatea stringentă de diversificare a piețelor pentru mere.