COVID-ul nu ține de noroc, se pot infecta toți

Republica Moldova a depășit o mie de infectați pe zi cu noul tip de coronavirus. Este o cifră alarmantă, o recunosc chiar autoritățile care trebuie să identifice alte măsuri pentru a opri răspândirea rapidă a virusului.

Potrivit specialiștilor din medicină, oamenii continuă să nu respecte reguli elementare de precauție, crezând că ei nu sunt expuși pericolului – nu poartă măști, nu păstrează distanțarea fizică și nu se îngrijesc de igiena rudimentară.

Deşi se vehiculează faptul că majoritatea persoanelor care cedează în fața bolii suferă de anumite comorbidități, nici cei sănătoşi nu sunt în afara pericolului, avertizează virusologii.

Fiecare persoană poate dezvolta complicații severe, implicit post COVID.

Cu atât mai mult, cu cât în sezonul rece se aşteaptă creșterea numărului de contaminări cu noul coronavirus, dar și a cazurilor de gripă și viroze sezoniere.

Referitor la codul roșu instituit în mai multe raioane – autoritățile locale sunt cele ce vor lua deciziile care ţin de activitatea serviciilor religioase, a pieţelor, a instituţiilor de învăţământ sau a transportului public.

Săptămâna curentă, bilanțul a depășit 52 de mii de îmbolnăviri.