Cei de la Nord, nostalgici după simbolurile comunismului / VIDEO

Dacă ați crezut că, odată ce Republica Moldova a devenit țară–candidat la o lume mai civilizată și de-acuma suntem cu un picior în Europa, ați greșit amarnic! Deși, pe 21 mai, oamenii au demonstrat că susțin parcursul european, mai sunt încă dintre cei care nu și-au pus în cui nostalgia după vremurile salamului de două ruble… ș capiși. În unele raioane din nordul țării, monumentele lui Vladimir Ilici mai stau la loc de cinste, unde se adună, cu sau fără socoteală, acei rămași din alte timpuri, relatează NordNews.

„-El trebuie să fie aici. – Dar de ce? – Pentru că a fost bine cu el, pe vremea rușilor”.

„Pe timpul Uniunii Sovietice multe ce a făcut, a schimbat întreaga biografie, a schimbat istoria, a fost un om mare”.

La Edineț, încremeniții în trecutul comunist cred că Vladimir Ulianov este parte a istoriei neamului nostru. Probabil, aceștia nu știu că ideologia marxist-leninistă a stat la baza demolării bisericilor și executării prin împușcare a nobilimii, a intelectualilor și a țăranilor înstăriți din Rusia, iar mai târziu, și a celor din Basarabia.

„Nu ne încurcă cu nimic. Acesta este trecutul nostru istoric, ar trebui să ne resemnăm. Nu știu dacă a făcut bine sau rău, dar el este în istorie, este trecutul nostru.”

„Când  a condus cu întreg globul pământesc, putem să socotim după vremea trecută, atunci a fost un om foarte deștept, binecuvântat din toate punctele de vedere și cred că merită.”

Cu toate că avem drumuri reparate și școli renovate pe bani europeni, cel puțin 13 vechituri mai țin locul degeaba prin satele și orașele noastre. La Edineț, monumentul lui Lenin stă – și-i șade tare bine – chiar lângă Consiliul Raional.

Constantin Cojocaru, primar de Edineț: „Din păcate, astăzi, încă sunt foarte mulți cetățeni care cred în aceste rudimente, în aceste lucruri care nu și-au lăsat prin nimic o urmă în comunitate și încearcă să susține în diferite moduri că ele trebuie să rămână. Eu nu sunt un părtaș ale lor, eu consider că ceea ce nu ne caracterizează pe noi ca neam, ceea ce nu ne caracterizează pe noi ca mers, ca afirmare, nu poate să-și aibă loc în ograda noastră.”

Ca să nu rămână cumva în urmă de cel de la Edineț, și la Briceni, tovarășul Lenin îi salută respectuos pe toți din fața Consiliului Raional. Monumentul din granit, reinstalat în 2002, pe unii poate chiar îi face mai fericiți, că le amintește de niște vremi mai tinere.

„-Noi suntem pentru. –Dar de ce credeți așa? –Pentru că este istoria noastră. – Dacă vorbim despre istorie, atunci Moldova a intrat în URSS în anii 40. Lenin deja era mort atunci, iar cu istoria Moldovei nu are nicio legătură.  –Nu vrem să mai comentăm, știm ce politică duceți. –Noi doar vrem să cunoaștem părerile oamenilor. – Nu vom răspunde la așa întrebări”.

Dar sunt și din cei cu spirit patriotic, care nu s-ar supăra deloc, dacă Lenin ar fi înlocuit cu un conducător mai demn.

„Eu nu sunt pentru Lenin, pentru că totul se schimbă, și noi, oamenii sovietici, ne schimbăm și ne acomodăm după timpurile actuale, mergem mai departe. La moment, el stă ca istorie, poate îl putem înlocui cu domnitorul Ștefan cel Mare, eu nu sunt împotrivă. Trebuie de pregătit o copie vrednică și de-l instalat”,

La Lipcani, monumentul revoluționarului de pe Volga este amplasat în parcul orașului, unde e liniște, umbră și stă la răcoare.

În Republica Moldova sunt cel puțin 13 monumente ale lui Vladimir Lenin – la Lipcani, Briceni, Anenii Noi, Otaci, Edineț, Fălești, Bălți, Râșcani, Cimișlia, Basarabeasca, Cantemir, Chișinău și Tiraspol.