Carnea de muflon, o nouă „atracție culinară“

Specialiștii de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași folosesc, pentru o nouă atracție culinară, unicat în România, carne de muflon! Astfel, o echipă din cadrul Departamentului de tehnologii alimentare testează și verifică rețete de produse de carmangerie care au în compoziție diverse tipuri de carne, printre care și cea de muflon. Solicitările în acest sens sunt din partea unui producător specializat în obținerea produselor tradiționale din carne, de tip crud-uscat (Codrul Boieresc), scrie Revista Lumea Satului.

carnat din carne de muflon

Soluții noi pentru lipsa acută a materiei prime

În baza parteneriatului cu USV Iași, aceștia au solicitat verificarea rețetelor de cârnați cu carne de muflon și a pastramei provenite de la animalul căruia i se mai spune și „oaia sălbatică“.

„Dintr-o lipsă acută a materiei prime din carne, în special a cărnii de porc, din ce în ce mai mulți procesatori încearcă noi materii prime provenite din zona cinegetică, iar între speciile din fauna românească carnea de muflon este preferată datorită calității nutritive, aceasta având un conținut ridicat în aminoacizi esențiali. În Laboratorul de control și expertiză a cărnii și a produselor din carne, în cadrul proiectului de cercetare pe care îl avem încheiat cu partenerii noștri de la Codrul Boieresc, testăm produsele acestora pentru a regăsi elemente de caracterizare a structurii nutritive, a gradului de prospețime și a termenelor de valabilitate“, a declarat șeful de lucrări dr. Marius Ciobanu, din cadrul Departamentului de tehnologii alimentare, Facultatea de Agricultură a USV Iași.

carne de muflon

Printre produsele din carne pentru care s-au mai realizat testări la USV Iași, în vederea caracterizării calității nutritive și a optimizărilor tehnologice, mai amintim mortadella cu fistic, prosciutto cotto, lebber austriac și cârnații sticks crud-uscați cu vânat.

„Produsele noastre, atât cu specific românesc, cât și italienesc, sunt preparate după rețete autentice, mare parte din materia primă provenind direct de la fermele noastre, unde animalele au parte de hrană naturală fără adaosuri de aditivi furajeri. Pentru produsele făcute cu grijă și răbdare de către profesioniști adevărați, depozitate în cele mai bune condiții, respectând normele și standardele în vigoare, avem în permanență în vedere calitatea, de aceea apelăm la specialiștii de la USV Iași“, a precizat Cosmin Vișan, administratorul de la Codrul Boieresc.

Muflonul european, strămoșul oii domestice

Muflonul european, numit și „oaie sălbatică“ (Ovis ammon musimon, Pallas, 1811), este strămoșul oii domestice. Are lungimea corpului de 1,1-1,3 metri, coada de 3-6 centimetri și înălțimea la greabăn (partea proeminentă a corpului unui animal patruped, situată între ceafă și spate) de 60-80 de centimetri.

„Înălțimea la greabăn“ se măsoară de la sol până la greabăn și este un standard al taliei pentru numeroase patrupede, aceasta fiind de 60-80 centimetri. Greutatea poate atinge 50 de kilograme. Poate face salturi de 2 metri înălțime și 3-4 metri lungime. Aspectul general al muflonului este asemănător cu al berbecului. Mai ales masculul are coarne inelate, puternice și răsucite. Acestea cresc în spirală odată cu vârsta animalului, putând ajunge la 90 de centimetri. Femelele au uneori și ele coarne, mai mici, de până la 10-12 centimetri. Copita este la fel cu cea a oii domestice.

Muflonul a trăit în România în trecut, dispărând într-o perioadă nedeterminată din Evul Mediu. În secolul al XX-lea a fost reintrodus, după mai multe încercări de aclimatizare, în primul rând în Dobrogea, centrul Munteniei, județul Argeș, județul Alba. S-a dezvoltat bine, deși nu atât de rapid pe cât ar fi dorit cei care s-au ocupat de introducerea lui. S-a acomodat în special în pădurile din zonele de dealuri joase și coline, precum și în pădurile de câmpie cu umiditate relativ crescută, spre deosebire de arealul originar, stâncos și destul de arid. Cu toate acestea, evită și zonele cu prea multă apă și nu înoată decât în cazuri cu totul excepționale.