ANTA – prima autoritate publică din Moldova certificată internațional anti-mită

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a devenit prima autoritate publică din Moldova certificată internațional anti-mită. În acest sens, a fost semnat un Memorandumul de înțelegere între ANTA, Institutul de Standardizare din Moldova și Programul USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA). Potrivit semnatarilor, implementarea acestui standard îi va permite Agenției să reducă riscul de corupție și să sporească gradul de încredere din partea partenerilor în sistemul său de management, transmite ipn.md

Directorul Agenției Naționale Transport Auto, Vasile Chetrușca, a remarcat că standardul care va fi aplicat urmărește detectarea și combaterea eventualelor cazuri de corupție în instituțiile de stat cu funcții de control, precum și îmbunătățirea performanței angajaților.

Vasile Chetrușca, directorul Agenției Naționale Transport Auto: „Cunoaștem care este presiunea societății, ce așteptări au de la organele de control. Noi, fiind unul dintre aceste organe, suntem permanent în luptă cu corupția. Luptăm cu toate metodele pentru a combate acest flagel și suntem deschiși pentru a continua această luptă.”

Directorul interimar al Institutului de Standardizare din Moldova, Andrian Bunduc, a precizat că Agenția Națională Transport Auto este prima autoritate cu funcție de control din Republica Moldova care va fi certificată pe cerințele standardului anti-mită ISO 37001. Institutul de Standardizare și-a asumat angajamentul de a parcurge întregul proces de prestare a serviciilor de certificare.

Andrian Bunduc, directorul interimar al Institutului de Standardizare din Moldova: „Înțelegem foarte bine că anume instituțiile cu funcții de control sunt instituțiile cele mai vulnerabile în fața aspectului coruptibil.”

Secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mircea Păscăluță, a subliniat angajamentul ferm al Ministerului și al Agenției Naționale de Transport Auto de a implementa toate reformele și politicile existente pe segmentul transportului rutier.

Mircea Păscăluță, secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Suportul oferit de USAID prin intermediul programului MISRA arată că toate activitățile demarate de comun cu partenerii externi au dat roadă și acum mergem mai departe, să implementăm sisteme de management intern care să asigure buna funcționare a tuturor proceselor și fondurilor care sunt disponibile  prin intermediul programelor externe.”