Vânzările de salam și carne către Marea Britanie și SUA, suspendate din cauza pestei porcine

O nouă lovitură pentru economia României. Țara nu mai poate exporta carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA. Motivul ar fi evoluția pestei porcine africane, România intrând în categoria roșie din punct de vedere al restricțiilor, informează Revista-Ferma.ro.

Potrivit directorului executiv al Asociaţiei Române a Cărnii, Diana Tănase, cu toate că au rămas foarte puține focare, problema este că unele se sting, în timp ce altele își fac apariția.  Totodată, aceasta menționează că procesatorii români au avut parte de pagube economice semnificative, provocate de oprirea exportului. „Au existat numeroase transporturi de carne tocată, de carne preparată, respectiv mici congelaţi, salamuri crud-uscate, produse din carne tratate la 70 de grade care au fost blocate de autorităţile veterinare din Marea Britanie. O parte dintre procesatorii care au expediat şi-au pierdut marfa, pentru că între timp a expirat şi înregistrează pagube economice însemnate”, a declarat specialista.

Deși exportul către SUA a fost reluat în februarie, acum, salamurile crud-uscate din aduse din România sunt interzise. „Ei au venit cu nişte măsuri draconice, astfel încât carnea care este folosită pentru producerea acestor salamuri crud-uscate să provină din unităţi aprobate pentru export în Statele Unite şi din ţări libere de pestă porcină africană. După aceea, carnea să stea la frig trei zile şi să fie dezosată. Vă daţi seama că asta nu este o carne care o iei cu doi euro pe kilogram, sunt nişte sume importante, iar produsele rezultate trebuie să fie supuse unui proces de maturare de 90 de zile”, a reiterat Diana Tănase.

Datele ANSVSA arată că 25 de focare sunt active pe teritoriul României la acest moment, în condițiile în care, în anii precedenţi, au fost atestate peste o mie de focare active.

Exporturile de miere ale României, în scădere dramatică: Apicultorii primesc prețuri mici

UE: Peste două treimi din exporturile Moldovei merg în UE

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.