Inovație în domeniul social. A fost lansată platforma donezalimente.md

Antreprenorii vor putea dona surplusul de alimente sau cele cu ambalaj deteriorat prin intermediul unei noi platforme- „donezalimente.md. Aceasta a fost lansată, astăzi, de Banca de Alimente din Moldova cu sprijinul Uniunii Europene. Beneficiarii platformei vor fi centrele de plasament din întreaga țară.  

OLEG PARASCHIV, directorul executiv al „Băncii de Alimente”: „Sunt trei pași foarte simpli. În primul rând este comunicarea donației care vine din partea agentului economic. Este acceptarea organizației și a donației de către banca de alimente și preluarea alimentelor de către unul din partenerii noștri care sunt serviciile sociale, mandatate să facă acest lucru.”

Unul dintre parteneri responsabili de elaborarea platformei este Misiunea Socială „Diaconia” care, prin intermediul proiectelor sale, a reușit deja să ajute sute de persoane aflate în dificultate.

IGOR BELEI, directorul executiv a Misiunii Sociale „Diaconia”: „În mare parte, tot ce facem noi este încercarea de recuperare a produselor din lanțul agroalimentar. Astfel, de la lansare am reușit să gestionăm peste 400 de tone de produse alimentare pe care le-am recuperat. Asta însemnând peste 800 de mii de porții de mâncare. Avem logistică dezvoltată. Avem 18 angajați, 20 de voluntari, o flotă de cinci camioane și peste 500 de metri pătrați de depozite.”

Inițiativa a fost sprijină și de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. În acest sens, secretarul de stat al instituției, Iurie Scripnic, a declarat că autoritățile vor depune toate eforturile pentru armonizarea legislației privind risipa de alimente.

IURIE SCRIPNIC, secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare:  „Felicitări pentru lansarea acestei platforme și sper foarte mult că în următorii ani să avem și baza legislativă adusă în concordanță- cea națională cu cea a Uniunii Europene, pentru că noi asta ne dorim și să avem mai puțină risipă de produse alimentare. Prea mult ne costă ca noi să ne permitem să avem această risipă.”

În același timp, decizia a fost salutată și de Ministerul Mediului, deoarece reducerea risipei de alimente este o tendință la nivel global.

 SVETLANA BOLOCAN, șeful Direcției Politici de Management a Deșeurilor și Substanțelor Chimice a Ministerul Mediului: „Această platformă online care este organizată astăzi și se lansează – „donezalimente” va fi un început pentru a continua procesul de valorificare a anumitor tipuri de produse alimentare care sunt necesare pentru alte categorii de cetățeni sau, cel puțin, pentru alte sectoare ale economiei naționale. Este important, totuși, să ne axăm pe valorificarea și pe reducerea consumului, pentru că astăzi noi, un pic, ne axăm pe consumerism excesiv.”

Platforma donezalimente.md a fost lansată cu sprijinul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova în cadrul proiectului „Parteneriate pentru servicii de cantină socială” cofinanțat și implementat de organizația neguvernamentală „Concordia”, „Keystone Moldova” și Misiunea Socială „Diaconia”.