La 63 de ani, se poate mândri că sculptat mii de lucrări în lemn, a participat la numeroase expoziții naționale și internaționale și a obținut nici nu mai știe câte diplome și trofee. Este vorba despre Vasile Adam, din orașul Nisporeni, care e pasionat de cioplitul în lemn încă din copilărie.
În 1977, a absolvit Colegiul de Pictură, obținând specialitatea pictor decorator. Iar de atunci s-a dedicat în totalitate sculpturii. Muncește într-un atelier improvizat, dar nu atât condițiile de muncă îl fac pe om artist, ci talentul.
De mai bine de o lună, meșterul lucrează la o icoană.
VASILE ADAM, sculptor în lemn, or. Nisporeni: „Este o lucrare pe ultima sută de metri, aproximativ am adus-o până la 85%. Ultima etapă este caracterul feții și a mâinilor.”
„După ce totul este sculptat, o acoperim cu ceară. Nu îi dăm viața ceea care să miroase a fabrică. Ceara este neutră, ea nu dă nici culoare, nu întunecă și nici nu deschide. Așa o păstrează ca să o poți păstra. Să nu miroasă a fabrică, dar să fie natural.”
Procesul este anevoios și poate dura până la două-trei luni.
„Icoana necesită mult timp de lucru, în comparație cu alte lucrări. Într-o icoană redai totul de la început până la urmă. Toate segmentele, trăsăturile, chiar și un fir de păr. Asta dacă o sculptăm manual, că sunt și utilaje care pot sculpta icoana. Cum redă mâna omului, nu o să înlocuiască o mașină, absolut nimeni.”
Dar au fost și lucrări, asupra cărora a muncit aproape un an de zile.
„Cel mai mult am lucrat la icoana care se găsește acum în Bălți, și anume Sfântul Nicolae, în Muzeul de Istorie și Etnografie, la care am lucrat vreo nouă luni.”
Pentru a realiza o icoană e nevoie de inspirație, răbdare, credință, cunoștințe în domeniu, dar și de unelte bune.
„Următorul este instrumentul, este principal. Cum tai acasă untul așa trebuie să tai lemnul cu instrumentul. Vedeți cum arată, ca o bijuterie.”
Pe lângă pricepere și instrumente, contează foarte mult și lemnul. Căci nu poți face icoane chiar din orice material.
„Teiul are îți dă energie, îți dă spirit de lucru, este foarte plăcut în lucru. Sunt și alte specii, dar cea mai preferată îmi e teiul. Este tei mai tare decât stejarul. Lemnul te încălzește și nu doar te încălzește, dar și te încurajează, el emană o energie pozitivă.”
Prima icoană creată de el a fost una în care a vrut să redea chipul Mântuitorului.
„Când am sculptat Icoana lui Iisus Hristos din salcie, atunci eu am dat dovadă că totuși se poate reda așa o frumusețe a unui chip bisericesc. Întâi am studiat Biblia, după, mi-am făcut o schiță și mai apoi noi modelăm materia.”
Vasile Adam este și conducător al Cercului Artistic al Lemnului, din Nisporeni. Acum, îi învață tainele meseriei pe 15 copii din oraș.
„Cultivând talente tinere, noi prin asta promovăm valorile meșteșugului popular, deoarece este o valoarea a patrimoniului nostru. Doar prin meșteșug ne mai păstrăm tradițiile noastre.”
Lucrările sale au ajuns și peste ocean, dar și în muzeele din întreaga lume. Bărbatul spune că atunci când dă viață unei bucăți de lemn, este fericit.
„Arta este o plăcere de-a da unui obiect valoare. Câștigi o expoziție, am peste zece expoziții internaționale câștigate. Când ai un succes, atunci tu te mândrești și te gândești că tu este învingătorul.”
Meșterul n-a vrut să ne spună cât costă o icoană sculptată manual, însă a dat de înțeles că ar fi vorba de câteva mii de euro.
Vasile Adam este Membru al Academiei de Arte Tradiționale din România și membru al Uniunii Meșterilor Populari din Republica Moldova.