Casele din satul Batâc le poți număra pe degete. Sunt exact 10, nici mai mult, nici mai puțin. Că satul practic e părăsit se vede de la câțiva kilometri depărtare.
„Doi, patru și trei copii, șase și opt, undeva 14-15 persoane.”
„Unde-i bine, nu-i de mine. Unde-i rău, hop și eu. Așa s-a primit și la noi.”
„Dacă timpul e rău, aici este imposibil de ajuns.”
În sat au mai rămas câțiva localnici. Oamenii își amintesc că pe timpuri, aici era altă viață, acum însă, au rămas doar 12 maturi și 3 copii.
„Una ce nu îmi place e că nu avem punct medical și magazin. Anul trecut, un bou mi-a rănit umărul, am avut oase rupte, și am fost nevoit să merg până în Anenii Noi la spital.”
„Nu-i magazin, totul de la Ciobanovca. Acolo este și magazin, și punct medical, acolo avem oleacă de civilizație. Dar aici, din civilizație, avem doar lumină.”
Uitați de lume, oamenii sunt nevoiți să se descurce cum pot: merg 2 kilometri pe jos, până în satul vecin, să cumpere pâine.
„Aici 11 case erau. Iată, o femeie și-a vândut casa, un bărbat singur în Anenii Noi trăiește, pentru că aici doar ca la vilă venea, dar așa… Aici nimeni nu prea a mai rămas. Nimeni nu ne va construi aici drumuri, nu ne va trimite ambulanța, pentru că nu va ajunge aici din cauza drumurilor impracticabile. Dar așa, în principiu, nu e rea viața aici, e aer curat.”
„Noi puteam și să nu venim aici să locuim, dacă nu era frumos. Dar aici este foarte frumos. Toți acești copaci au fost sădiți cu mâinile mele. Trei fântâni am săpat, aduceam din Chișinău rămășițe de cărămidă și am făcut: una, două și trei. Acolo era o fântână „turcească” la trei sate.”
„Toți aici au doar gaz îmbuteliat și fântâni. Apă este. În principiu, ne ajunge nouă gaz.”
Fără cele mai elementare utilități, satul, cel mai probabil, va dispărea de pe harta țării.
„Nu știu dacă vor veni tineri aici să locuiască. Înainte ni se părea că aici poți construi raiul. Aveam un lac, când te scunfundai nu puteai atinge suprafața cu mâinile, de adânc ce era. Erau lebede, totul era frumos. Aici trebuiau să facă drumuri, au început să aducă pietriș, dar nu s-au mai făcut drumurile.”
„Mie de copii mi-e jale. Iată copiii mici, în prima clasă, doi kilometri merg până la școală. Sunt duși și întâmpinați după ore, iar când e timp rău afară, copiii merg în ciubote de cauciuc și cu încălțăminte de schimb în pungă. Și iarna, când e frig, înghețuri, le e foarte greu copiilor. Nu mie îmi este greu, copiilor le este…”
Potrivit statisticilor, în prezent, peste 150 de sate riscă să dispară de pe harta Moldovei, deoarece au rămas, practic, fără locuitori.