Plasticul din oceane a creat o casă unică pentru organismele specializate, de la speciile de viețuitoare marine care călătoresc pe și printre acesta și până la bacteriile care îl „mănâncă”. Sticlele de plastic, cunoscute și ca PET-uri, domină volumul de deșeuri din oceane: aproximativ un milion de astfel de ambalaje ajung în mare în fiecare minut, potrivit The Guardian.

Luna trecută, un studiu publicat în Microbiome Journal a descoperit două bacterii capabile să descompună PET-urile, într-un proces asemănător cu mâncatul acestora. Cunoscute sub numele de Thioclava sp. BHET 1 și Bacillus sp. BHET 2, bacteriile au fost izolate într-un laborator, însă au fost descoperite ulterior în ocean.

Aceste bacterii sunt cel mai recent exemplu de noi organisme care par să crească într-un mediu unic: cantitățile mari de plastic de pe mare. Ele se formează într-un mediu de plastic creat de om, care este cunoscut drept ”plastisferă” și este asemănător ecosistemelor precum cele din stepa siberiană sau din preajma recifelor de corali.

Cea mai cunoscută concentrație de deșeuri de plastic pe mare este marea zonă de gunoi din Oceanul Pacific, care se întinde pe o suprafață de aproximativ două ori mai mare decât cea a Franței.

Plastisfera, noua normalitate de pe oceanele lumii

Descris pentru prima dată într-un studiu din 2013 pentru a face referire la un colectiv de organisme care colonizează plasticul, inclusiv bacterii și ciuperci, termenul „plastisferă” s-a extins de atunci. Acum include în mod vag și organismele mai mari, de la crabi la meduze, care plutesc pe materiale plastice de pe ocean.

Termenul a fost inventat de Linda Amaral-Zettler, microbiolog marin de la Institutul Regal Olandez pentru Cercetări maritime. „În 2010, plănuiam să colectăm probe de plastic pentru o viitoare cercetare privind caracteristicile biofilmelor, care sunt niște organismele ce se lipesc unele de altele și alte lucruri pe plastic”, a declarat Amaral-Zettler. „Încercam să mă gândesc la un termen convenabil pentru a descrie ceea ce puteam observa și am ajuns la cel de plastisferă”, a spus aceasta. Deși termenul este recent, fenomenul nu este. „Plastisfera există de când a apărut plasticul”, susține Amaral-Zettler.

În plastisferă există organisme care convertesc energia luminoasă în energie chimică ce poate fi eliberată mai târziu pentru a alimenta activitățile organismelor, există prădători și pradă, dar și paraziți, care permit o gamă completă de interacțiuni posibile, precum se întâmplă în alte ecosisteme”.

Oamenii au inventat plastisfera

O altă caracteristică unică a plastisferei constă în faptul că oamenii au inventat-o.

Un studiu realizat anul trecut și publicat pe platforma ​​Science Direct a evidențiat faptul că anumite culori ale plasticului au afectat diversitatea microbilor care le-au colonizat. Organismele prezente pe suprafața plasticelor albastre aveau o diversitate mai bogată decât cele de pe plasticul galben sau transparent, potrivit studiului.

Există, de asemenea, îngrijorări cu privire la organismele care colonizează plasticul și care pot călători în jurul lumii. În urma studiului realizat de Amaral-Zettler în 2013 a fost descoperită bacteria Vibrio, un tip de bacterie cunoscut pentru faptul că conține mai multe specii de agenți patogeni, inclusiv unele asociate cu gastroenterita.

Pentru oamenii de știință, prezența plastisferei este o preocupare mai puțin evidentă decât potențialele sale pericole pentru sănătate. Majoritatea materialelor plastice ajung în depozitele de deșeuri, însă aproape o treime din acestea ajung în mare. O mare parte se scufundă, dar rămân la suprafață cantități considerabile, care devin o casă pentru tot felul de microbi ce altfel ar putea să nu aibă un mediu adecvat de supraviețuire.

În 2016, oamenii de știință din Japonia au descoperit bacteria Ideonella sakaiensis, o specie prezentă printre sticlele de plastic, care are capacitatea de a descompune plasticul.

Un alt studiu publicat de Societatea Americană de Microbiologie tot în 2016 a scos în evidență faptul că, în comparație cu bacteriile din apele, bacteriile prezente în plastisferă dețin o colecție îmbogățită de gene, ceea ce sugerează că s-au adaptat la un stil de viață de suprafață.