Viața de la sat, în condiții de secetă

Seceta severă din acest an a contribuit direct la scăderea productivității în grădinile oamenilor.

Ei spun că roadă bună au avut doar cei care au udat culturile.

Pe mătușa Larisa din satul Râșcova, Criuleni, am surprins-o în timp ce strângea cartofii. În acest sezon, recolta este mai mică, dar, totuși, se bucură de fiecare legumă scoasă din pământ.

„Mulțumim de roada care este anul acesta, a plouat când au pornit să crească, dar pe urmă nu au mai fost ploi, dar noi ne bucurăm de ceea ce este. S-au făcut nu sunt stricate, la noi oamenii se ocupă cu cartofii în sat, suntem cartofari, dar un pic am întârziat și îi scoatem mai târziu. Avem aici 5 sote, undeva vreo tonă de cartofi o să luăm, mai mult nu, încă mai avem peste un rând de scos cu calul.” ne-a povestit mătușa Larisa,  o gospodină, din satul Râșcova, r-nul Criuleni.

Agricultoarea ne-a mai spus că o mare problemă este lipsa forței de muncă, iar de multe ori întârzie cu recoltarea, pentru că zilierii sunt foarte greu de găsit.

„Noi cu greu achităm oamenii care îi luăm că și așa nu-i găsim că sunt foarte puțini în sat. Tineretul este plecat, însă au mai rămas așa câțiva și la lucru cu ziua nici nu găsești. Nu știu cum doamna s-a apucat ca astăzi să vină să ne ajute, dar noi îi plătim, că nu este gratis, că nu este datoarea să vină.” ne-a povestit mătușa Larisa,  o gospodină, din satul Râșcova, r-nul Criuleni.

În gospodăria vecină, am găsit-o pe mătușa Claudia, care vindea gogoșari  pentru a câștiga măcar câțiva lei.  Femeia de 71 de ani a pus în grădină de toate, dar din cauza secetei a trebuit să cheltuiască mai mulți bani pentru a iriga.

„Noi am udat, iată vedeți furtunurile, noi totul am udat. Dacă nu uzi, nu ai cu așa secetă, însă mulțumim Domnului. Ce ați crescut în grădină? Am avut cartofi, două rânduri de cartofi lăsam și puneam sfeclă și am avut sfeclă tare bună pentru că țin porcii. Iată tai, fierb și hrănesc porcii, punem în căldare cu un pic de nutreț combinat și așa îi creștem.” ne-a mărturisit mătușa Claudia din satul Râșcova.

Femeia are o pensie mică, iar unica sursă de viață este ceea ce crește în gospodărie – câteva găini și niște animale.

„La 71 de ani nu vă este greu să întrețineți o așa gospodărie? Să vă spun că nu este chiar așa de ușor. Iată eu azi încă nu am făcut curat, dar în toată ziua trebuie să faci la dânșii curat. Acuș o să fie frig, o să înghețe, paiele sunt gata și seara le pun, dimineața le scot. Dar și paiele sunt cam scumpe? 7 lei am dat pe balot, 10 baloți, 70 de lei. 10 baloți nouă ne ajunge.” ne-a mărturisit mătușa Claudia din satul Râșcova.

Potrivit datelor oficiale, la Râșcova sunt în jur de 400 de gospodării, localitatea fiind cunoscută datorită cultivării cartofului.