BM: Vine cea mai severă recesiune din 2008

Statele cu economii emergente, aflate în curs de dezvoltare din Europa şi Asia Centrală s-ar putea confrunta cu o scădere economică de până la 4,4% până la sfârşitul anului curent, ceea ce reprezintă cea mai severă recesiune de la criza financiară globală din 2008.

Acestea sunt celei mai recente actualizări ale prognozei economice a Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală.

Totodată, se așteaptă ca procesul de creștere să înregistreze o redresare în 2021, cu 1,1-3,3%. Cu toate acestea, perspectivele rămân incerte existând și riscul de sub performanță.

Astfel, ritmul de redresare depinde de durata de manifestare a coronavirusului, de disponibilitatea şi distribuirea unui vaccin, precum şi de gradul de intensificare a comerţului şi investiţiilor.

Drept rezultat, creşterea din regiune ar putea fi mai slabă decât ne-am putea aştepta, dacă pandemia se înrăutăţeşte.

Datele Băncii Mondiale mai arată că nivelul sărăciei în țările respective s-ar putea adânci. Criza pandemică a afectat negativ învăţământul şi serviciile de sănătate.

În această regiune, peste 18 la sută din populație este obeză, aproape 23% dintre cetățeni consumă ocazional, dar excesiv, alcool, iar aproape 26 la sută dintre cetățeni sunt fumători.

Pericolul la adresa sănătății se manifestă îndeosebi în Europa de Est și în Rusia, unde speranța de viață este cea mai scăzută din regiune.

Prevalența riscurilor sporește nu numai posibilitatea instalării unor afecțiuni cardiovasculare, dar și consecințe precum mortalitatea și morbiditatea care însoțesc contactarea unor boli cum ar fi COVID-19.