În noaptea de 12 spre 13 iunie, cu 81 de ani în urmă, a început procesul de epurare etnică și de distrugere a elitelor naționale de către autoritățile sovietice.
Potrivit unor surse, peste 30 de mii de români din Basarabia şi Bucovina de Nord au fost urcați în vagoane și duși în mod forțat în Siberia.
Grupuri de militari înarmați şi un lucrător al securității, le băteau cu putere oamenilor la uşă, în miez de noapte, luând prin surprindere gospodarii.
De obicei, drumul spre punctele de destinație dura în jur de două-trei săptămâni. Condițiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaților nu le-a fost acordată nici o asistență sau consultație medicală.
Contingentul deportat era distribuit în felul următor: bărbatul, arestat, era izolat de soție și copii și dus în lagărul de muncă forțată, în GULAG. Ceilalți membri ai familiei erau trimiși în Siberia sau Kazahstan.
Cei deportați în Siberia sau Kazahstan, de la copii la bătrâni, erau repartizați la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri și în cooperative meșteșugărești. Pentru munca depusă nu erau remunerați echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.
Au urmat alte doua valuri în 1949 și 1951, în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de basarabeni.
După moartea lui Stalin, în 1953, oamenilor li s-a permis să revină acasă, însă a urmat o altă perioadă grea şi plină de încercări pentru cei care au decis să se întoarcă.