Angajații unei vinării din Iargara, Leova tăiau copaci ilegal

Un alt angajat al unei vinării a orașului Iargara, transporta masă lemnoasă fără acte de proveniență. Inspectorii de mediu deplasându-se la fața locului au constat că de către un agent economic că se efectuează tăieri în circumstanțe necunoscute, menționează între-un comunicat de presă Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Astfel în urma inițierii controlului inopinat, pe terenul care aparține unei vinăriei, s-a stabilit că de către angajați se efectuează tăieri ilicite fără acte permisive.
În urma verificărilor s-a depistat că au fost tăiați ilicit 83 de arbori de specie „Arțar” Salcâm alb”, „Ulm” și „Nuc”, cu diferite dimensiuni, care conform calculului s-a stabilit un volum de 92 m/s, cauzând un prejudiciu mediului în mărime de 396481 lei.
Acestuia i-a fost aplicată o sancțiune contravențională conform prevederilor art.142, al Codului Contravențional, în mărime de 900 lei. Pe faptul tăierii ilicite a fost aplicată sancțiune contravențională cu înaintarea prejudiciului cauzat mediului, a declarat Vadim CIORIC, șef IPM Leova.